Antena LIVE

Curs valutar

Șeful SIAS, despre Onești: Teorema lui Pitagora spune că distanţa de tragere este 12-13 metri. Orice poliţist putea să execute foc de precizie

Şefii Poliţiei Române au anunţat, joi, că au descoperit mai multe deficienţe în intervenţia poliţiştilor la cazul dublei crime de la Oneşti. De asemenea, oficialii au explicat şi de ce nu s-a ajuns la folosirea unei puşti cu lunetă sau la intervenţia alpiniştilor.

De la 12.03.2021, 14:29
WhatsApp
Vezi și:

Alexandru Scurtu, şeful Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale consideră că nu era nevoie nici de coborâre în rapel și nici de lunetiști, dacă se lua decizia ca agresorul să fie eliminat. 

Alexandru Scurtu, șeful SIAS: Teorema lui Pitagora ne spune că distanţa directă de tragere este între 12 şi 13 metri. Între 12 şi 13 metri, orice poliţist din poliţia română, cu pistolul aflat în dotare putea să execute foc de precizie în condiţiile în care ţinta era un om de 140 de kilograme. 

Acesta a explicat de ce nu ar fi fost facilă o coborâre în rapel.  "Legat de oportunitatea folosirii alpiniştilor, blocul vizat era cu acoperiş din ţiglă, care are suprafeţe tăietoare. Ca să instalezi un atelier de coborâre în rapel, îţi trebuie trei puncte de amaraj. Nu se puteau realiza. Dacă ai la dispoziţie o cerere care se poate rezolva într-un timp rezonabil, legată de o hotărâre judecătorească, pe care o soliciţi, şi această hotărâre judecătorească poate fi livrată şi folosită ca oportunitate, o să judecaţi dumneavoastră mai departe dacă este unul dintre lucrurile la care ne referim. Dacă avem cheile de acces ale uşii de la apartamentul vizat şi nu le verificăm, din diferite motive, iarăşi vorbim despre oportunităţi pe care le va stabili Parchetul dacă au fost sau nu au fost sau sunt doar în capul nostru", a explicat Scurtu.

Întrebat cum a ajuns una dintre victime să aibă urme de gloanţe, el a declarat: "Nu sunt expert criminalist, dar presupun din modul în care împrăştierea bilelor de cauciuc se realizează în momentul tragerii că sunt nişte lovituri generate de ricoşeu. Poate să fie grupate, da (...)".

Neglijenţă în cazul dublei crime de la Oneşti 

Adjunctul inspectorului general al Poliţiei Române, chestor de poliţie Florentin Brăcea, a afirmat, joi, că s-au descoperit mai multe probleme după intervenţia de la Oneşti.

''Ca o primă concluzie, în cadrul gestionării sesizării din data de 1 martie, poliţiştii din Bacău nu au documentat corespunzător autorul cu privire la existenţa antecedentelor penale (...) şi ameninţările transmise anterior'', a afirmat Brăcea.

Acesta a precizat că poliţiştii din Bacău aveau toate elementele unei intervenţii în forţă. De asemenea, adjunctul Poliţiei Române a precizat că nu au fost respectate nici procedurile legale de anunţare a unui astfel de eveniment, potrivit news.ro. 

''Datele transmise către IGPR au fost incomplete, eronate şi transmise cu întârziere'', au mai precizat oficialii Poliţiei Române.

Aceştia au explicat că pe numele bărbatului au fost deschise, de-a lungul timpului, mai multe dosare penale, inclusiv pentru fapte comise cu violenţă, lucru care nu a fost transmis la Bucureşti.  Oficialii au precizat că în urma evenimentului s-au constatat deficienţe în sarcina a 14 poliţişti – 8 ofiţeri şi 6 agenţi. 

Andreea Anghel

Andreea Anghel are o experiență de doi ani în presa audiovizuală, iar din octombrie 2020 s-a alăturat echipei observatornews.ro. ...

crima onesti sias
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024