Sorin, tatăl măcelărit cu maceta la petrecerea din Padina, va fi înmormântat mâine. Arma crimei este în continuare căutată de polițiști
Suspecţii în cazul crimei sângeroase din Padina au fost audiaţi şi în această dimineaţă de procurori. Cei trei fraţi, fiii vrăjitoarei Sidonia şi membri ai clanului Fabian din Capitală, vor ajunge în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.
De Bogdan Dinu la 12.02.2024, 14:05Cei trei urmează să ajungă la Tribunalul din Dâmbovița, unde judecătorii vor decide dacă suspecții de crimă rămân sau nu în spatele gratiilor pentru următoarele 30 de zile. Fiii vrăjitoarei Sinodia au fost audiați în această dimineață la Parchet, iar procurorii au trimis dosarul la instanța din Dâmbovița, cu propunere de arestare preventivă.
Trupul neînsuflețit al bărbatului ucis la Padina a fost ridicat de la Serviciul de Medicină Legală, fiind depus la o capelă din Târgoviște. Mâine ar urma să aibă loc înmormântarea.
Până la această oră, polițiștii nu au găsit arma crimei.
Ucis cu maceta după o petrecere cu vedete, într-un hotel din Padina. Filmul crimei
- Alex Velea și Alina Eremia, primele mesaje după petrecerea sângeroasă din Padina. Cei trei suspecţi de crimă,...
- Sorin a fost măcelărit cu maceta chiar în faţa soţiei de către fiii vrăjitoarei Sidonia, la petrecerea de...
- Crimă la o petrecere de fiţe din staţiunea Padina. Un bărbat a fost înjunghiat de 20 de ori, iar printre cei...
Crima oribilă a avut loc într-unul dintre cele mai luxoase hoteluri din staţiunea Padina, după o petrecere la care au participat iniţial şi cântăreţi celebri ca Alex Velea şi Antonia.
Victima se numeşte Sorin Anghel, este proprietar al unei firme de pază şi tatăl a doi copii. Mai multe ambulanţe au ajuns la faţa locului, dar medicii nu au reuşit să-l salveze. Bărbatul, care a fost atacat de două ori, mai întâi, în restaurant, iar apoi în curte, s-a stins sub ochii soţiei.
Bogdan Dinu, reporter Observator: Încolţită de cei trei fraţi, victima nu a avut nicio şansă. Medicii au găsit pe trupul bărbatului 20 de răni provocate de macetă.
Georgian Drăgan, chestor: Evenimentul s-ar fi produs pe fondul unui conflict spontan.
Suspecţii de crimă, membri ai clanului interlop Fabian
Scandalul a pornit când soţia celui ucis a urcat pe un scaun să danseze, iar cei trei fraţi, fiii vrăjitoarei Sidonia şi membri în clanul interlop Fabian din Capitală, ar fi comentat gestul femeii. Sorin Anghel i-a luat apărarea soţiei şi i-ar fi lovit pe bărbaţi.
A fost atacat de cei trei indivizi şi înjunghiat cu o macetă.
Bărbatul a încercat să fugă, dar atacatorii l-au prins din nou în curte. În timp ce martorii sunat la 112, atacatorii s-au urcat într-o maşină şi au încercat să fugă. Poliţiştii i-au prins pe drum, după ce le-au blocat autoturismul în trafic.
Presupuşii criminali s-au filmat cum dansau şi stăteau la masă cu Alex Velea
În timpul petrecerii, suspecţii de crimă s-au filmat cum dansau şi stăteau la masă cu Alex Velea. Cântăreţul a fost audiat şi el, ca martor, spun surse din anchetă.
Ionuţ Mateescu, avocatul suspecţilor: Nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, sunt integraţi social, au familii, au surse legale de existenţă.
Totuşi, clanul Fabian din care fac parte cei trei suspecţi are un trecut infracţional din care nu lipsesc dosarele penale pentru prostituție, cămătărie, tâlhărie şi trafic de droguri.
Alex Velea și Alina Eremia, primele mesaje după petrecerea sângeroasă din Padina
Cei trei artişti prezenţi la petrecere au precizat, prin postări pe reţelele sociale că nu au avut nici o legătură cu incidentul sâneros.
Alex Velea: "Nu am avut nicio legătură cu nefericitul incident. Eu doar am socializat cu totă lumea. (...) În momentul în care s-a petrecut tragedia eu eram în camera mea de hotel, dar am aflat ulterior şi am fost şocat".
Alina Eremia: "Au fost două evenimente în aceeaşi locaţie. Eu am fost invitată la evenimentul organizat de hotel, care s-a încheiat în jurul orei 22. Am aflat ce s-a întâmplat dimineaţă. Informaţia legată de prezenţa mea la audieri este falsă. Nu am fost prezentă la evenimentul la care s-a întâmplat şi nici nu am interacţionat cu persoanele implicate".
Suspecții în cazul crimei din Padina au fost audiaţi și în această dimineaţă de procurori. Cei trei fraţi, fiii vrăjitoarei Sidonia şi membri ai clanului Fabian din Capitală, vor ajunge în faţa judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.