SPECIAL! Trendurile verii 2014
Culoarea anului, aşa cum este ea definită, este fixată de un institut din Statele Unite, nicidecum de designeri!
De Redactia Observator la 23.05.2014, 21:06Culoarea anului, aşa cum este ea definită, este fixată de un institut din Statele Unite, nicidecum de designeri!
Specialiştii americani fac acest lucru pentru a da o linie producţiei de masă. Atât! Cum ar fi ca marii designeri să facă doar colecţii în orhidee-radiantă, culoarea anului 2014?!
Ar fi o plictiseală totală, nu credeţi? Dar asta nu înseamnă că nu există o culoare preferată de creatorii de modă pentru un anumit sezon. De exemplu, pentru vara acestui an, orange-ul este noul negru. Nu vă place, nu vă stă bine? Nicio problemă. Puteţi purta pasteluri. Sau imprimeuri florale. Singura condiţie este ca materialele să fie fluide şi uşor transparente.