Copiii sub 14 ani vor putea obține buletine electronice, din 2 iunie 2025. Nu le vor fi prelevate amprente
Copiii sub 14 ani vor putea beneficia, începând din 2 iunie, de cărți electronice de identitate a anunțat joi Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Reprezentantul Executivului a precizat că prevederea face parte dintr-un pachet de trei hotărâri de guvern adoptat în ședința de joi a Guvernului. Acestea „închid tot cadrul normativ, care va face posibilă, o declanșare foarte rapidă a eliberării cărților de identitate electronică”.
"Din 20 martie 2025, deci peste o săptămână, în județul Cluj vor începe emisiunile acestor cărți de identitate electronică. (...) Județul Cluj a fost parte dintr-un program pilot care a testat această nouă formă de identificare.
În foarte scurt timp, ulterior, în cel mult două luni, în toate cele 674 - dacă nu mă înșel - centre de evidență a populației va fi disponibilă această carte electronică de identitate”, a declarat Mihai Constantin.
S-a renunţat la vârsta minimă de 14 ani
- Trei milioane de români ar putea avea buletine electronice până la finalul lui 2025. Primele zeci de mii au fost...
- Fetiţă de 4 ani, ucisă în bătaie de propria mamă, în Prahova. Femeia cu probleme psihice mai are un bebeluş
- El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la...
- Cel mai mare tablou semnat de Nicolae Grigorescu va fi expus din nou, după ce a stat mai bine de 20 de...
- Trei maşini, avariate la Oradea din cauza vântului puternic. Crengi groase, smulse şi azvârlite de rafale
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat că s-a renunțat la vârsta minimă de 14 ani de la care o persoană putea obține documentul electronic de identitate.
„Și o primă noutate, dacă vreți, din 2 iunie 2025, carte electronică de identitate va putea fi eliberată și pentru copii de sub 14 ani. Era până acum un prag psihologic: la 14 ani am buletin. Ei bine, această carte electronică de identitate poate fi eliberată și pentru copiii mai mici de 14 ani, pentru o libertate mai bună de circulație, în primul rând, și de identificare atunci când beneficiem de libertatea de circulație din zilele noastre”, a mai spus reprezentantul Executivului.
Mihai Constantin a precizat, ca răspuns la una dintre întrebările jurnaliștilor, că documentul poate fi eliberat chiar de la nașterea copilului, dar că părinții sunt cei care decid dacă solicită un astfel de document de identitate.
Nu le vor fi prevelate amprente
„Cred că poate fi de la naștere. Evident, la opțiunea părinților și mai este un lucru, pentru copiii tineri amprentele nu vor fi prelevate pentru că sunt irelevante. Este posibil ca și fotografia să fie împrospătată mai des”, a mai spus Constantin.
Cartea electronică de identitate nu va fi obligatorie, persoanele care nu-și doresc un astfel de document vor putea solicita să li se elibereze unul în „format neelectronic”, a mai anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Acesta a mai precizat că pe lângă formatul mai mic, de dimensiunile unui card bancar, cartea electronică de identitate asigură o securitate sporită a datelor personale.
„De asemenea, va oferi o securitate ridicată pentru furturi de identitate și vreau să argumentez această aserțiune prin câteva informații. În format tipărit în cartea electronică de identitate o să apară la vedere numele prenumele, cetățenia, data nașterii, sexul, imaginea facială, fotografia, CNP-ul și un eșantion de semnătură olografă. Dar pe cipul aferent aceste cărți se vor găsi toate datele menționate mai devreme, la care se adaugă prenumele părinților, domiciliul și amprentele a două degete ale titularului. Așadar, prenumele părinților și domiciliul nu se vor mai găsi la vedere dacă nu interacționez cu un aparat autorizat să-și citească inclusiv aceste date personale și biometrice”, a mai explicat Mihai Constantin.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰