Antena LIVE
Video

"Sunt radiaţii, ne putem îmbolnăvi!" Săteni din Buzău, speriaţi de antena 5G. Nu mai au somn de când au aflat că în comuna lor se construieşte un releu de telefonie

Localnicii unei comune din Buzău nu au somn de când au aflat că se construieşte un releu de telefonie despre care s-a zvonit că ar beneficia de tehnologia 5G, nocivă, după cum spun ei. Astfel, comuna s-a împărţit în două tabere, iar în cea a celor care se opun vehement se află şi preotul satului, care şi-a făcut curaj şi s-a dus să îi ceară socoteală primarului. De aici şi până la scandal nu a fost decât un pas. 

De la 12.02.2024, 11:08

Preot: Aţi reuşit să divizaţi comuna, ca să zic aşa, pentru că iată-ne în două tabere. 

În partea dreaptă preotul, iar în cealaltă, chiar edilul din Ţinteşti, care s-a trezit în faţa primăriei cu zeci de săteni nemulţumiţi de faptul că sub nasul lor se construieşte un releu de telefonie. 

Preot: Aţi promis că veţi face tot ce vă stă în putere ca să opriţi instalarea antenei. S-a lucrat în continuare, deci se merge pentru construirea acestei antene, care este nocivă şi pentru partea dumnneavoastră. 

Sunt radiaţii...Ne putem îmbolnăvi

Pe acelaşi subiect

Încolţit de săteni, primarul a încercat să le ofere o explicaţie de faţă cu oamenii legii, prezenţi şi ei la dezbatere

Primar: Tot satul Ţinteşti, am mers din poartă în poartă, s-au înştiinţat oamenii. 

Revolta primei tabere vine după ce s-a început instalarea releului la doar câţiva metri de primărie şi de câteva locuinţe  Cei mai mulţi localnici cred că antena le va afecta sănătatea.

Femeie: Sunt radiaţii...Ne putem îmbolnăvi

Oamenii spun că simt deja primele simptome

Mai mult, la scurt timp după începerea lucrărilor oamenii spun că simt deja primele simptome.

În cealaltă tabără sunt cei care cred că o antenă 5 G ar fi chiar neceasară în satul lor.

Sătean: Nu avem semnalul corespunzător. Este şi nu prea este. 

Doar că antena nu este 5G, ci una obinşuită. 

Aurel Stoica, primar Țintești: Este o antena GSM, se montează pe ea până la 4G, eu am cerut să îmi dea o documentație tehnică din care să reiasa exact că este 4G şi nu 5G, că se face un mare tam-tam. Preotul este cel care instigă la această poveste: Antenele astea ne afectează, ne omoară, ne distruge creierul. 

Pentru instalarea antenei, primăria deține toate autorizațiile necesare, inclusiv cele care vizează sănătatea publică.

Ți-a plăcut acest articol?

antena releu buzau
Întrebarea zilei
Cunoaşteţi cazuri în care medicii au refuzat nejustificat să facă întrerupere de sarcină?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce să adaugi în ciorba de cartofi cu afumătură ca să-ți iasă delicioasă....
Fanatik.ro
Publicat 16.05.2024
Prin ce a trecut o familie de români care a mers cu mașina în vacanță în...
Fanatik.ro
Publicat 16.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 17 mai 2024. Racii pot avea parte de câștiguri financiare....
CaTine
Publicat 16.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
O structură misterioasă de lângă Piramidele din Giza a nedumerit experții....
Useit
Publicat 16.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Cardi B intenționa să arate „ca o femeie în vârstă” la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 16.05.2024
Clătite cu flori de salcâm în aluat, pline de savoare și aromă
Hello taste
Publicat 16.05.2024
Înghețată cu iaurt și căpșuni. Un desert perfect pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 16.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de ananas. Cum îți poate sprijini...
Medicool
Publicat 16.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024