Antena LIVE

Curs valutar

"Suntem răsturnaţi, nu se poate, băga-mi-aş..." Ultimele clipe ale echipajului de pe elicopterul prăbuşit pe 2 martie arată haosul din Armata Română - Recorder

Elicopterul IAR 330 PUMA, cu şapte oameni la bord, care s-a prăbuşit în seara zilei de 2 martie 2022 la scurt timp după ce a plecat în căutarea unui avion MiG 21 LanceR care, la rândul său dispăruse de pe radar, a decolat în condiţii de ninsoare şi givraj moderat, dar şi în contextul în care un elicopter cu echipaj american a refuzat să se ridice de la sol în acea seară tocmai din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, scriu reporterii de la Recorder.

De la 12.10.2022, 14:55
WhatsApp
Shutterstock

Potrivit acestora, iniţial şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, generalul-locotenent Viorel Pană, nu a luat în calcul amânarea sau anularea misiunii, lăsând decizia echipajului: „La cea mai mică îndoială de siguranţă, să se întoarcă”, informaţie care nu a fost transmisă mot-a-mot piloţilor.

Ulterior, locţiitorul lui Pană, generalul Valerică Vrăjescu, dă ordin ca elicopterul să nu mai decoleze, însă comandorul care ţinea legătura cu echipajul prin turnul de control, nu transmite imediat mai departe acest ordin care ar fi putut întoarce elicopterul după decolare, pe motiv că a fost nevoit să răspundă unui apel de la ISU. În final, ambele persoane aflate la conducerea Statului Major al Forţelor Aeriene dau ordin de anulare a misiunii, însă pentru echipaj era prea târziu.

Reporterii de la Recorder au intrat în posesia mai multor documente relevante pentru ancheta privind accidentul aviatic din 2 martie 2022, când un elicopter IAR 330 PUMA, cu şapte oameni la bord, s-a prăbuşit la scurt timp după ce a plecat în căutarea unui avion MiG 21 LanceR care dispăruse de pe radar. Potrivit Recorder, elicopterul a decolat în condiţii de ninsoare şi givraj moderat, condiţii confirmate de meteorologi militari şi civili şi din cauza cărora în ziua respectivă în zona aerodromului Mihail Kogălniceanu nu au avut loc zboruri de instrucţie.

Echipajul unui elicopter american a refuzat să se ridice de la sol din cauza condiţiilor meteorologice

Pe acelaşi subiect

„Ora 20:06 Cât echipajul elicopterului IAR 330 PUMA se pregăteşte de zbor, comandamentul solicită unui elicopter american staţionat la Kogălniceanu (indicativ UN 60 în notele explicative) să participe şi el la o misiune de căutare/salvare a MiG-ului. Iniţial, americanii acceptă.

Ora 20:10 Americanii se răzgândesc. Echipajul aeronavei UN 60 transmite că renunţă la misiune din cauza condiţiilor meteo nefavorabile şi a vizibilităţii extrem de reduse pe direcţia nord, unde trebuia să patruleze”, scrie Recorder în articolul publicat miercuri sub titlul „Cutia neagră a haosului din Armata Română: cum s-a prăbuşit elicopterul care nu trebuia să decoleze”.

Conform Recorder, a urmat o serie de decizii contradictorii la nivelul conducerii Statului Major al Forţelor Aeriene. Astfel, Recorder notează, în urma consultării mai multor declaraţii ale celor implicaţi în luarea deciziilor în acele momente, că în primă fază şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, Viorel Pană a admis că sunt condiţii periculoase de zbor şi a transferat responsabilitatea zborului asupra echipajului. Asta reiese din declaraţia lui Jerard Soica, şef de tură la Comandamentul Componentei Aeriene, care a transmis către turnul de control Mihail Kogălniceanu aprobarea privind decolarea elicopterului.

La ora 20:21, elicopterul de salvare, cu un echipaj de şapte oameni la bord, decolează în ciuda condiţiilor meteo nefavorabile

Jerard Stoica, şeful de la operaţiuni curente, sună pe rând la şefii Aviaţiei Române, care încep să dea ordine contradictorii, dar într-un final, Valerică Vrăjescu, locţiitorul SMFA, ordonă ca elicopterul să nu mai decoleze. Jerard Stoica nu a transmia mai departe acest ordin care ar fi putut întoarce elicopterul imediat după decolare. La cinci minute de la decolare, la ora 20:26 Jerard Stoica e contactat de la turn, de unde i se raportează că elicopterul a decolat şi în loc să transmită acum ordinul generalului Vrăjescu, de anulare a misiunii, Stoica alege să mai sune o dată la şeful Aviaţiei, generalul Pană.

Datele recuperate din cutia neagră a aparatului de zbor arată că la scurt timp de la desprinderea de sol computerul de bord a început să emită avertizări în serie despre pericolul de îngheţ. „Ora 20:27 - Comandorul Jerard Stoica sună la turnul de control Mihail Kogălniceanu şi, în loc să transmită ordinul de întoarcere stabilit, într-un final, de ambii generali aflaţi la conducerea Aviaţiei Române, le cere celor de la turn să afle de la echipajul elicopterului care sunt condiţiile de zbor”, menţionează Recorder.

Un minut mai târziu, la ora 28:28, elicopterul începe să piardă altitudine, iar la ora 20, 30 de minute şi 30 de secunde elicopterul dispare de pe radar şi se prăbuşeşte.

Conform Recorder, ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a refuzat o discuţie cu jurnaliştii care au realizat investigaţia, invocând că este într-o şedinţă şi că oricum nu se poate pronunţa fără rezultatele definitive ale anchetelor aflate în curs.

Recorder: A fost nevoie de 13 minute pentru ca generalii care conduc Aviaţia Română să cadă de acord într-o problemă de viaţă şi de moarte.  A fost nevoie de 4 minute pentru ca ordinul lor să ajungă la turnul de control care ţinea legătura cu echipajul

„A fost nevoie de 13 minute pentru ca generalii care conduc Aviaţia Română să cadă de acord într-o problemă de viaţă şi de moarte: este sau nu sigur ca un elicopter să decoleze în condiţii de ninsoare şi givraj. Din ordinele lor contradictorii, elicopterul s-a ridicat de la sol şi a plecat în misiune. Chiar şi după ce au căzut de acord să anuleze misiunea, a fost nevoie de 4 minute pentru ca ordinul lor să ajungă la turnul de control care ţinea legătura cu echipajul aflat la bord. În timp ce în birourile de la sol nimeni n-a părut să se grăbească, în aer timpul a avut o cu totul altă valoare: din momentul decolării şi până s-a prăbuşit, elicopterul IAR 330 Puma a stat în aer numai 9 minute”; sunt concluziile jurnaliştilor de la Recorder. Aceştia subliniază că rudele membrilor echipajului se tem că trenarea dosarului e un semn că nu se vrea pedepsirea vinovaţilor şi îi acuză pe cei care au permis decolarea.

Ultimele discuţii ale echipajului înainte de prăbuşire:

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

elicopter elicopter prabusit puma mapn ministerul apararii
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024