Tablouri de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, păzite cu jandarmeria în drum spre Iași
Tablouri păzite cu jandarmeria! Aproape 70 de opere de artă au fost transportate din Muzeul Brukenthal din Sibiu spre Iaşi în condiţii speciale. Lucrările sunt semnate de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza si Ştefan Luchian. Valoarea de asigurare a tabloruilor depăşeşte câteva milioane de euro. Este pentru prima dată când celebrele tablouri au părăsit Sibiul în ultima jumătate de secol. Lucrările pot fi admirate la Iaşi de pe 15 ianuarie până pe 15 martie.
De Redactia Observator la 12.01.2024, 22:30Muzeul Naţional Brukenthal va expune la Iaşi, în cadrul "Capodopere, artă din România, de la clasic la contemporan", 69 de lucrări de pictură semnate de Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Corneliu Baba, Ion Ţuculescu, Oscar Han, Ion Pacea, Ion Jalea.
Expoziţia curatoriată de Aurica Ichim şi Alexandru Constantin Chituţă va fi deschisă cu prilejul Zilei Culturii Naţionale la Palatul Braunstein din Iaşi, luni, 15 ianuarie.
Este una dintre cele mai mari şi importante expoziţii organizate din colecţia de artă românească şi artă contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal şi una dintre cele mai importante expoziţii de artă organizate în Moldova, potrivit organizatorilor.