Antena LIVE

Curs valutar

Video

Tânără bătută și înjunghiată de mai multe ori, în scara unui bloc din Gorj. Polițiștii îi caută de trei zile pe agresori

Este alertă în Gorj, după ce o tânără a fost înjunghiată în scara blocului, iar agresorul ei a reuşit să scape fără urmă. Sunt deja trei zile de când polițiștii îl caută. Între timp, victima se află încă în spital, sub supravegherea medicilor. 


 

De la 12.09.2022, 13:43
WhatsApp
Vezi și:

Tânăra în vârstă de 27 de ani se află în continuare internată în secția de Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Medicii au transmis că aceasta este în stare stabilă, dar că va mai fi nevoie să rămână internată în spital.

Tânără atacată în scara blocului: unul ar fi lovit-o cu pumnul, iar celălalt ar fi înjunghiat-o de mai multe ori

Femeia a fost înjunghiată de mai multe ori, sâmbătă dimineață, în jurul orei 8.00, chiar în scara blocului în care locuiesc părinții ei.

De altfel, chiar mama ei a fost cea care a sunat la 112 și a alertat poliția. Deși rănită, tânăra a reușit să ajungă până la etajul 4 și să le ceară părinților ajutorul. Cât privește ancheta, aceasta merge destul de greu. Tânăra le-ar fi spus polițiștilor că nu a reușit să-i vadă pe atacatori. Vorbim despre doi bărbați, din spusele ei: unul ar fi lovit-o cu pumnul, iar celălalt ar fi înjunghiat-o de mai multe ori. După atac, cei doi s-au făcut nevăzuți. Până acum, polițiștii au audiat mai multe persoane, au un cerc de suspecți, dar nu au reușit să dea de urma indivizilor. Familia bănuiește că în spatele acestui atac violent ar sta un bărbat cu care tânăra ar fi avut o relație și de care s-ar fi despărțit de curând.

Diana Speretoiu

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează. ...

injunghiata gorj
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025