Tată, prins în flagrant de poliţişti în timp ce-şi viola fiica minoră. Adolescenta, orfană de mamă, nu avea voie să iasă nici măcar pe balcon
Încăpăţânarea şi flerul unor poliţişti au dus la salvarea unei fete de 16 ani, abuzate de propriul tată. Copila, orfană de mamă, nu era lăsată să iasă din casă şi nu avea telefon. Anchetatorii au auzit zgomote suspecte din apartamentul familiei în timp ce investigau o altă infracţiune în bloc şi au decis să supravegheze casa. Părintele-monstru a fost prins în flagrant.
De Alex Prunean la 18.03.2024, 19:32Calvarul adolescentei ar fi început în urmă cu trei ani, după ce, în plină pandemie, mama ei a murit de COVID. Suspiciunile anchetatorilor au apărut în urmă cu trei luni.
Poliţiştii veniseră la un alt incident din bloc
Mai multe zgomote ciudate le-au atras atenţia în timp ce anchetau o altă faptă în blocul din Reghin unde locuieşte fata.
Alex Prunean, reporter Observator: Agenţii care au auzit sunete de natură sexuală din spatele acestei uşi au decis să nu trateze totul ca pe o întâmplare şi au început să pună întrebări. Aşa au aflat că în apartament locuieşte doar bărbatul alături de adolescentă şi fratele ei, fără ca vreo femeie să le fi trecut recent pragul în ultimii ani.
- Adolescentă de 16 ani, salvată în timp ce era abuzată sexual de tatăl ei, în Mureş. Fata şi fratele ei mai...
- Fată de 14 ani, violată de un tânăr de 20 de ani pe un câmp din Dolj. Băiatul va sta 30 de zile în arestul...
- Reacţia mamei elevului violat de două ori la şcoala Titulescu, după gafa Ministerului Educaţiei. Instituţia a...
Au urmat săptămâni de supraveghere, cu tehnică de înregistrare. Nici măcar adolescenta nu ştia că sunt supravegheaţi.
Gabriela Groza, psihilog judiciar: Durează între 3 şi 4 ani până când o victimă copil spune despre abuz. Nici rudele şi nici vecinii nu aveau niciun indiciu despre ce se întâmpla în spatele uşilor închise. Ştiau doar că bărbatul e un tată mai strict.
Femeie, camera ascunsă: Fetiţa nici pe balcon nu era lăsată să iasă! Am înţeles că nici telefon nu avea la vârsta ei, deci era ţinută foarte din scurt.
Individul a fost prins în flagrant de anchetatori şi arestat pentru 30 de zile.
Cazul a intrat în atenţia celor de la Protecţia Copilului. Adolescenta şi fratele ei sunt acum în grija bunicii materne.