Antena LIVE

Curs valutar

Video

Teodor Avădani, programatorul român de 24 de ani care a creat o aplicație pentru identificarea adăposturilor civile

Un tânăr programator român a fost cu un pas înaintea autorităţilor. A pus la punct o aplicaţie care oferă informaţii despre adăposturile civile din toată ţara. În total, 4500. Cu ajutorul ei se poate găsi cel mai apropiat astfel de spaţiu, utilizând localizarea în timp real. Pare simplu, însă pe teren lucrurile se complică. Puţini ştiu cu exactitate unde să se îndrepte când sună alarma.

De la 12.03.2022, 22:03
WhatsApp
Vezi și:

Teodor Avădani are 24 de ani, iar războiul de la graniţele României l-a determinat să ia atitudine. A căutat spaţiile care ar putea sa-i protejeze pe cei dragi, în caz de nevoie, şi a creat o aplicaţie simplă, cu indicaţii prin GPS către cele mai apropiate adăposturi civile.

Teodor Avădani, programator: ”Am căutat şi am văzut ca este o listă prezentată de ISU. Mi-am dat seama că în caz de urgenţă nu mai stai să mai cauţi în PDF unde ar fi cel mai apropiat adăpost faţă de tine”.

Neconcordanțe între listele ISU cu adăposturi civile și listele primăriilor

Iulia Pop, reporter Observator: ”Potrivit aplicaţiei, Timişoara are 110 de adăposturi. Că sa nu fim luaţi prin surprindere în cazul în care sună alarma de protecţie civilă, e indicat să ne uităm din timp care este cel mai apropiat spaţiu. În cazul nostru, din Piaţa Unirii, am ajunge cel mai repede într-un adăpost de pe Strada Gheorghe Lazăr. Potrivit GPS-ului, este situat la 600 de metri distanţă, la care am ajunge în aproximativ nouă minute”.

Pe acelaşi subiect

Datele din documentele ISU, studiate de Teodor, par să fie, în unele cazuri, în contradicţie cu cele pe care le au autorităţile locale. La Timişoara, de exemplu, primăria spune că are în administrare 92 de adăposturi. Pe lângă acestea, mai există înca 120 de spaţii private.

Valeriu Tabără, viceprimar Timișoara: ”Legea prevede din 2016 că orice imobil care are o amprentă la sol de cel puţin 600 mp să aibă un adapost civil”.

Şi totuşi, dacă acum ar suna alarma antiaeriana, mulţi nu ştiu încotro să se îndrepte.

Multe dintre adăposturile civile au fost abandonate sau transformate în spații de depozitare

Pacea din ultimele decenii ne-a facut să ignorăm total aceste spaţii sau să le transformăm în depozite.

Teodor Avădani, programator: ”Prin ajutorul aplicaţiei vedem totuşi şi realitatea. Cred că asta o să vină şi în atenţia autorităţilor să verifice şi adăposturile în ce condiţii sunt”.

În caz de alertă, aproximativ 25% din populaţia Timişoarei ar avea loc în astfel de adăposturi. La nivel naţional, potrivit aplicaţiei, sunt 4.500 de spaţii de protecţie civilă.

Iulia Pop

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc. ...

aplicatie razboi teodor avădani ucraina
Întrebarea zilei
Credeți că România va reuși să atenueze efectele tarifelor vamale impuse de Donald Trump?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025