Trafic deviat pe A1 Bucureşti-Piteşti, timp de două săptămâni. De aseară, se circulă cu restricţii pe aproximativ 1,5 km
Traficul rutier este deviat temporar pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, pe o porţiune de aproximativ 1,5 kilometri pentru montarea grinzilor la pasajul care traverseaza autostrada.
De Eduard Marin la 12.04.2024, 11:03Lucrările sunt la kilometrul 18, mai exact în localitatea Bolintin Deal din judeţul Giurgiu.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul va deviat, timp ce două săptămâni, pe autostrada A1 Bucureşti - Piteşti. De asemenea, în toată această perioadă, se va lucra la montarea grinzilor la pasajul de pe A0, lotul 3 care traversează autostrada A1.
Viteza, restricţionată la 40 de km/oră
"În perioada 11 aprilie – 26 aprilie a.c., pentru a permite montarea grinzilor centrale ale pasajului de pe autostrada A0, ce supratraversează autostrada A1, la kilometrul 18+400 de metri, localitatea Bolintin Deal, județul Giurgiu, traficul rutier este deviat de pe autostrada A1 București-Pitești, pe bretele laterale, construite în proximitatea autostrăzii. Acestea au câte două benzi de deplasare atât pe sensul către București, cât și pe sensul către Pitești", au transmis poliţiştii.
- Cum riscă România să piardă 356 de milioane de euro din cauza urşilor. Autostrada Sibiu-Nădlac s-a blocat în...
- Noi reguli pe Calea Victoriei, în următoarele 7 luni. Circulația va fi restricționată din acest weekend până...
- Lucrările pentru Magistrala 6 de metrou restricţionează traficul în Pasajul Băneasa. Circulaţia va fi oprită...
În zona unde circulaţia este deviată, viteza de deplasare este restricţionată la 40 de km/oră.
Autostrada va fluidiza traficul de pe centura Capitalei
Nodul rutier va asigura astfel accesul şoferilor care vin de la Piteşti sau din localităţile aflate în apropierea Capitalei, pe autostrada A0, apoi pe A2, drumul spre mare.
Practic, autostrada va ocoli oraşul sufocat de maşini la orele de vârf, fluidizând şi traficul de pe centura Capitalei. În perioada lucrărilor, şoferii sunt rugaţi să circule cu atenţie şi să mărească distanţa de deplasare între autovehicule.