Antena LIVE
Video

Trupele NATO vor fi retrase din Afganistan. 600 de militari români se întorc acasă în următoarele luni

La 20 de ani de la izbucnirea conflictului din Afganistan, soldaţii americani şi ai celorlalte armate din NATO se vor întoarce acasă. Inclusiv cei 600 de militari români. Decizia a fost luată de preşedintele Joe Biden şi a fost aprobată de Alianţa Nord-Atlantică. În mod simbolic, data oficială a retragerii va fi 11 septembrie. 

la 15.04.2021, 09:25

Procesul de retragere al trupelor NATO din Afganistan va desfăşura în mai multe etape. Toţi militarii ar trebui să fie retraşi până la 11 septrembrie 2021, dată cu puternică încărcătură simbolică pentru că marchează 20 de ani de la atacurile teroriste din Statele Unite. Acel moment a reprezentat şi începutul conflictului din Afganistan. Militari americani şi britanici au fost trimişi să lupte cu gruparea Al-Qaeda şi susţinătorii talibani. 

Joe Biden, preşedintele SUA: Am ajuns la concluzia că este timpul să punem capăt celui mai lung război al Statelor Unite. Este timpul ca trupele americane să vină acasă! 

Aproape 10.000 de soldaţi NATO sunt în prezent în Afganistan

Încă de anul trecut, Statele Unite şi talibanii au semnat un acord care prevedea închierea conflictului în baza respectării anumitori termeni. Aproape 10 mii de soldaţi NATO sunt în prezent în Afganistan. 2 mii 500 dintre ei sunt americani. Chiar dacă trupele vor fi retrase, liderul de la Casa Albă a declarat va sprijini ţara Afganistanul, dar nu militar. 

Pe acelaşi subiect

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO: Plănuim să finalizăm retragerea tuturor trupelor în câteva luni. Orice atac taliban asupra trupelor noastre în această perioadă va fi întâmpinat cu un răspuns puternic.

La summitul online a participat şi ministrul român al Apărării, Nicolae Ciucă. Acesta a precizat pe pagina sa de Facebook că cei peste 600 de militari români aflaţi în Afganistan se vor întoarce acasă în următoarele luni. În cei aproape 20 de ani de la trimiterea trupelor în Afganistan, 27 de soldaţi români şi-au pierdut viaţa. 

Ți-a plăcut acest articol?

afganistan nato trupe nato
Întrebarea zilei
Obişnuiţi să reciclaţi medicamentele expirate?

Da

Nu

Nu ştiu cum

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Bani mulți de la stat pentru toți românii care au curte. Trebuie doar să...
Fanatik.ro
Publicat 19.05.2024
Singura gară din țară care a fost construită ca o insulă. Deservea două...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Cum recrutează Moscova refugiați ucraineni pentru acte de sabotaj peste hotare....
Adevărul
Publicat 18.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 20 mai 2024. Gemenii vor avea discuții cu partenerul. Află...
CaTine
Publicat 19.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Atenție, imagini dure! Cea mai frumoasă prezentatoare, desfigurată înaintea...
GSP
Publicat 18.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Ce înseamnă semnalul SOS, de fapt. A fost folosit pentru prima dată acum mai...
Useit
Publicat 19.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Cum se bate frișca din smântână naturală. Sfaturi și trucuri utile
Hello taste
Publicat 19.05.2024
Cum îl determini pe copil să coopereze
Deparinti
Publicat 19.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Surse de vitamina D pentru vegetarieni. De ce pot fi incluse în dietă
Medicool
Publicat 19.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024