Antena LIVE

Curs valutar

A suferit 22 de operaţii în două luni din cauza unei banale amigdalite. Tudor, un bărbat de 37 de ani din Oradea, salvat de medicii din Cluj

Misiune inedită pentru medicii din Cluj. Au luptat pentru viaţa unui tânăr de 37 de ani din Oradea, care a avut nevoie de 22 de intervenţii chirurgicale în două luni de zile, după o banală amigdalită.

De la 31.03.2023, 18:14
WhatsApp
Tudor, un bărbat de 37 de ani din Oradea, salvat de medicii din Cluj. A suferit 22 de intervenţii în două luni din cauza unei banale amigdalite Stiri de Cluj

Un bărbat de 37 de ani din Oradea care a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj în șoc hemoragic și septic la începutul lunii ianuarie a fost externat vineri complet vindecat. Acesta a suferit 22 de intervenții chirurgicale în cele peste două luni în care a stat în spital.

22 de operaţii după o banală amigdalită 

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Tudor, un pacient din Oradea în vârstă de 37 de ani, a avut inițial o simplă amigdalită bacteriană care a condus la o insuficiență multiorgan (renală, circulatorie și hepatică), scrie Mediafax.

Bolnavul a dezvoltat o infecție gravă la un picior, ajungând în șoc hemoragic și septic. În această stare a ajuns în Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Cluj în 10 ianuarie, de unde a fost transferat în Secția de Terapie Intensivă pentru următoarele 8 săptămâni.

Pe acelaşi subiect

Echipele medicale multidisciplinare au intervenit pentru reabilitarea funcțiilor pacientului și pentru gestionarea cazului complex: medici de chirurgie generală și plastică, medici de anestezie și terapie intensivă, de boli infecțioase, nefrologi, cardiologi și kinetoterapeuți.

În intervalul de timp care a trecut de la internare, Tudor a suferit un număr de 22 intervenții chirurgicale, a trecut prin 250 de ore de filtrare a toxinelor din sânge, au fost folosite 58 de unități de sânge pentru transfuzii, 31 de unități de plasmă și piele artificială. Cheltuielile totale de spitalizare în acest caz se ridică la 531.840 lei.

„Efortul celor implicați în gestionarea cazului a primit cea mai bună răsplată astăzi, 31 martie, odată cu externarea lui Tudor, vindecat complet”, susțin reprezentanții spitalului.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024