Turişti filmaţi cum dansează în valuri şi sfideză steagul roşu arborat pe litoral. Unii au intrat în mare şi cu copiii
Pericol de moarte sfidat pe litoral! Zeci de mii de turişti au văzut dimineaţă steagul roşu arborat pe multe plaje, semn că valurile şi curenţii sunt extrem de puternici. Mulţi au ignorat, însă, avertismentele salvamarilor. Au intrat cu copiii în marea agitată, iar unii chiar s-au aventurat dincolo de geamanduri. Salvamarii au fost nevoiţi să facă pe poliţiştii ca să nu se întâmple o nenorocire.
De Redactia Observator la 04.06.2023, 19:31În ciuda valurilor mari, sute de turişti s-au făcut că nu aud fluierul salvamarilor şi au vrut să încerce o experienţă extremă. Steagul roşu, care interzice intrarea în mare, a apărut prima oară pe plajele din Mamaia. Până la prânz, era arborat în toate staţiunile.
Steagul roşu, arborat pe litoralul românesc
- Turist: Sunt curenţi, da, se simte.
- Reporter: Nu vă e teamă?
- Turist: Ba da, dar nu m-am dus prea mult.
- Reporter: Ştiţi ce înseamnă steagul roşu?
- Turist: Că nu ai voie în apă.
Vântul care sufla cu 55 de kilometri pe oră ridica valuri înalte ca un zid. Salvamarii spun că turiştii care intră în apă, dar nu depărtează de mal se păcălesc singuri. Curenţii care se formează îi pot trage rapid în larg. "Pericolele sunt foarte mari, înecul este posibil chiar şi la apă în dreptul genunchilor. Curenţii sunt foarte puternici", atenţionează un salvamar.
- Vântul puternic și valurile mari țin turiștii departe de mare. Este arborat steagul roșu pe litoral
- Detaliul care face diferența între hotelurile de lux de pe litoralul românesc. Cererea pentru cazări a crescut...
- "La mare la noi e mai piperat ca la Ibiza". În ciuda preţurilor, românii n-au fugit de distracție. Ce locuri au...
"Nu ne aruncăm în valuri, nu ne plac experienţele neavenite. Suntem aici să ne distrăm şi să ne simţim bine. Şi nu sfătuiesc pe nimeni să intre în apă", spune o tânără.
Salvamarii au făcut febră musculară cât au alergat astăzi după turiştii care intrau în mare în ciuda interdicţiei. Se tem, însă, că după ce îşi termină programul, aventurierii ar putea plăti îndrăzneala cu viaţa. Aproape 2.500 de turişti au fost salvaţi sezonul trecut din Marea Neagră, dar numai în două luni 15 oameni au murit în valuri.