Ultimele clipe din viața unui urs lovit de tren, la Ilva Mare. Rănit grav, animalul se târăște până într-o curte, unde își dă ultima suflare
Problema urşilor pare scăpată de sub control. În Neamţ, un exemplar de 300 de kilograme care a vrut să intre în curtea unui localnic s-a blocat în gard. Doar intervenţia rapidă a oamenilor l-a salvat. În schimb, în Bistriţa Năsăud, un alt animal nu a avut la fel de mult nororc. A fost lovit de un tren şi a murit.
De Redactia Observator la 24.08.2021, 21:53”Lasă-l că e lovit!”. Ursul tocmai ce fusese lovit de o garnitură în satul Ilva Mare. Rănit grav, a reuşit să se ridice de pe calea ferată şi a început să meargă haotic pe stradă. În imagini se vede cum abia se ţine pe picioare. Încearcă să traverseze strada pentru a-şi găsi un refugiu.
”Tati, hai să sunăm la 112! Du-te la poliţie repede!” Se prăbuşeşte când ajunge în dreptul unei case. Fără putere, se rostogoleşte şi cade în curtea oamenilor. Loviturile mult prea grave i-au fost fatale. A murit la scurt timp.
Aceeaşi soartă putea avea şi un urs din Neamţ. Animalul a încercat să intre în curtea unui localnic din Bicaz-Chei, dar s-a trezit captiv. Câţiva localnici mai curajoşi l-au eliberat, dar misiunea a fost una periculoasă atât pentru ei cât şi pentru urs. Agitat, risca să se sugrume sau să atace salvatorii.
În Neamț, un urs de 300 de kilograme a fost salvat de localnici
- Doi urşi se plimbau nestingheriţi pe străzile din Buşteni. O femeie care îşi plimba câinele a dat nas în nas...
- Recomandările specialiştilor pentru a ne feri de întâlnirea cu ursul. Lista lucrurilor pe care trebuie să le...
- O grădină zoologică din Galaţi le oferă animalelor îngheţată: "La urși le facem din iaurt și fructe. Pentru...
Localnic: ”A vrut să sară gardul și s-a strangulat singur! S-a rotit şi s-a agăţat de copacul ăsta! Am făcut o crăcană, eu am ţinut crăcana de aici, pazicul de vânătoare, cu un cleşte de sârma, i-a dat drumul”.
Deşi rănit, animalul este acum liber în pădure.
Mihai Bărsan, administratorul public al primăriei: ”Ăsta e un exemplar pe care îl cunoaştem mai demult. Am solicitat relocarea lui. Sunt periculoşi, acum au început să atace”.
Cum încearcă Guvernul să rezolve problema urșilor
Oamenii, care au fost avertizaţi de autorităţi printr-un mesaj RO ALERT, sunt disperaţi că urşii trec tot mai des pe lângă casele lor.
În luna iulie, Guvernul a aprobat o lege prin care se intervine gradual în aceste situaţii. Mai întâi, animalul se tranchilizează şi este dus în pădure. Dacă revine, ursul este relocat. Exemplarele agresive, care pun în pericol viaţa oamenilor, pot fi împuşcate cu acordul autorităţilor locale.