Un autobuz care transporta 40 de muncitori a fost cuprins de flăcări pe o şosea din Timişoara. Vâlvătaia a pornit de la sistemul de climatizare
Panică pe un drum din Timişoara. Un autobuz care transporta 40 de muncitori a luat foc în mers. Flăcările au pornit în partea din spate a vehicului chiar în timp ce maşina trecea printr-o zonă circulată din oraş. Din fericire, călătorii au reuşit să iasă la timp din autobuz. Se pare că vâlvătaia a pornit de la sistemul de climatizare.
De Redactia Observator la 18.04.2023, 20:31Potrivit ISU Timiş, incendiul a pornit la sistemul de climatizare al autobuzului care se afla pe strada Ovidiu Cotruş din Timişoara, astfel că şoferul a chemat imediat pompierii să stingă focul. Cei 40 de pasageri aflaţi în interiorul autobuzului s-au autoevacuat. Nu au fost înregistrate victime.