Un bărbat din Vâlcea a murit, după ce şi-a făcut focul în sobă să se încălzească. Casa i-a fost cuprinsă de flăcări de la o scânteie
Sfârşit tragic pentru un bărbat din localitatea Orleşti, judeţul Vâlcea, după ce gospodăria sa a fost cuprinsă de flăcări! Victima a făcut focul în sobă, însă, pentru că hornul era amplasat aproape de nişte materiale inflamabile, o singură scânteie a fost de ajuns.
De Redactia Observator la 06.02.2024, 09:08Vecinii au observat flăcările uriaşe şi au dat imediat alarma. Din cauza vântului puternic, dar şi a unei linii de tensiune aflate în apropierea casei, intervenţia pompierilor a fost extrem de dificilă.
După ce au reuşit să lichideze incendiul, din nefericire, salvatorii au găsit printre ruine şi trupul neînsufleţit al proprietarului.