Un camion a fost izbit în plin de remorca altuia, dezintegrată de rafalele puternice de vânt, între Galaţi şi Brăila
Remorca unui camion s-a dezintegrat marți, din cauza vântului puternic, și a fost proiectată într-un alt camion care circula din sens opus. Accidentul a avut loc pe DE 87, între localitatea Șendreni și Baldovinești, în județul Brăila.
De Redactia Observator la 28.03.2023, 13:03Potrivit IPJ Brăila, polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, pe fondul vântului puternic, s-ar fi dezintegrat remorca unui autocamion condusă de un bărbat de 53 de ani, din Pitești, ce se deplasa pe DE 87, dinspre Galați către Brăila, fiind proiectată într-un alt autocamion ce se deplasa regulamentar din sens opus.
Unul dintre şoferi a fost rănit de remorcă
În urma incidentului, șoferul celui de-al doilea camion, un bărbat de 56 de ani din județul Ialomița, a fost rănit și a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Traficul în zonă a fost reluat pe un singur sens, circulându-se dirijat.