Antena LIVE

Curs valutar

Un copil de un an din Vrancea, găsit mort de bunic. Micuţul s-a strangulat cu cablul de la un încărcător

Tragedie, luni seara, într-o localitatea vrânceană. Un copil de doar 1 an a fost găsit mort în cameră, după ce s-ar fi sugrumat cu un cablu de la încărcătorul telefonului.

De la 24.10.2022, 22:49
WhatsApp
Galerie (2)
Ambulanţa în care se află copilul strangulat Imagine Amator

Nenorocirea a avut loc puţin după ora 18. Cel mic se afla în casă alături de mama lui, fratele mai mare, în vârstă de patru ani, dar şi de bunicul său. Cel din urmă a fost şi cel care l-a găsit inconştient pe micuţ.

Sfârşit tragic pentru copilul de un an

Când a văzut că cel mic nu se mişcă, familia a intrat în şoc. O vecină a fost cea care a sunat la ambulanţă pentru a cere ajutorul medicilor. Şi tot ea este cea care a luat copilul în maşina personală şi împreună cu o asistentă din localitate au pornit la drum pentru a se întâlni pe drum cu ambulanţa.

S-au întâlnit în cele din urmă în localitatea Năruja. Ambulanța se afla și la acestă oră în acel loc, aşteptând Serviciul de Medicină Legală pentru a prelua trupul celui mic. 

Pe acelaşi subiect

"În această seară, la ora 18.25, prin apel SNUAU 112 un echipaj SAJ Vrancea a sesizat faptul că au preluat din localitate Nistorești un copil în vârstă de aproximativ 1 an care fusese găsit în stare de inconștiență  de către o rudă . Din nefericire, la scurt timp a fost constatat decesul acestuia. În cauză cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă, urmând să fie stabilită cauza decesului după efectuarea necropsiei", transmite IPJ Vrancea, care spune că în acest moment dosarul penal nu vizează o persoana anume, zice IPJ Vrancea

-Material realizat cu ajutorul informaţiilor furnizate de reporterul Observator, Adrian Obreja-

Ovidiu Cojocaru
copil deces vrancea
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024