Un microbuz cu 7 pasageri, implicat într-un accident pe autostrada A3. Un pneu ar fi explodat în mers
Un microbuz cu 7 pasageri a fost implicat, vineri după-amiază, într-un accident pe autostrada A3, în zona localității Gruiu, județul Ilfov, informează reporterul Observator Bogdan Dinu.
De Redactia Observator la 28.10.2022, 18:54Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A3 București-Ploiești, la kilometrul 34, în zona localității Gruiu, județul Ilfov, șoferul unui microbuz de transport persoane în care se aflau 7 pasageri, care se deplasa pe sensul de mers către Ploiești, a pierdut controlul volanului și a lovit parapetul marginal.
În urma impactului a rezultat rănirea unei persoane, care a suferit răni ușoare. Traficul rutier este blocat pe toate benzile sensului de mers București-Ploiești, valorile de trafic fiind în creștere. Un elicopter SMURD a fost solicitat în zonă.
Ce spun polițiștii
La data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 17:03, polițiștii au intervenit la un accident rutier produs pe Autostrada A3, Calea 1 (direcția București-Ploiești), la km. 34, în care a fost implicată o singură autoutilitară.
- Cristi Călin, cel supranumit călugărul-amant, implicat într-un accident în București. A intrat în mașina...
- Șoferi morți pe un drum din Neamț, după ce mașinile lor s-au ciocnit frontal. Traficul este blocat pe ambele...
- Femeie spulberată de tren, în Teleorman. Un mecanic a găsit trupul decapitat pe şinele de cale ferată
Din primele informații, un conducător auto cu permisul de conducere valabil, în vârstă de 20 de ani, în timp ce conducea pe sectorul de drum mai sus-menționat, în urma unei explozii a pneului, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul de protecție.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ. Atât conducătorului auto, cât și celor 7 pasageri le-au fost acordate primele ingrijiri medicale, iar 3 dintre aceștia au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.