Un poliţist orădean are un cazier cu care nici cei mai temuţi infractori nu s-ar putea "mândri". E angajat în MAI de 17 ani
Un poliţist din Oradea are atât de multe infracţiuni la activ încât parcă vorbim de liderul unei reţele mafiote. E cercetat, printre altele, pentru şantaj, furt, trafic de influenţă şi fals. Subofiţerul a fost prins în flagrant după ce a furat, împreună cu fratele său, bani şi bijuterii din casa unui om de afaceri. Anchetatorii susţin că agentul înşela şi băncile, falsificând adeverinţe de venit pentru ca diferiţi amici să obţină credite. Evident, contra unui comision consistent.
De Diana Speretoiu la 07.11.2023, 21:07Polițistul este cel din stânga pozei, mai brunetel. El este Valentin. Celălalt, din a duoua poza, este fratele lui, Gabriel. Spargerea pe care poliţistul a dat-o cu fratele său a avut loc miercuri noaptea.
Diana Speretoiu, reporter Observator: Partenera proprietarului casei ar fi fost cea care i-a dat poliţistului cheia. Femeia ar fi făcut acest lucru pentru că era şantajată de agent. În vară, bărbatul i-ar fi furat maşina, pe fondul unor neînţelegeri în legătură cu nişte sume de bani, spunându-i că dacă o vrea înapoi trebuie să îi dea 8.500 de euro. Ca să scape de datorie, i-a promis că îl ajută să intre în locuinţă. Ce nu ştia poliţistul era că tot ea îi anunţase şi colegii de jaful pe care îl pregătea.
Fratele agentului a furat 6.000 de lei şi bijuterii din casa omului de afaceri
Agentul, în vârstă de 38 de ani, a stat de pază în maşină. L-ar fi obligat pe fratele său, cu doi ani mai mare decât el, să intre în casa omului de afaceri din Oradea. Acesta a furat 6.000 de lei şi mai multe bijuterii.
- Poliţist din Bihor, reţinut după ce a fost prins în flagrant când fura bani şi bunuri dintr-o locuinţă. Omul...
- "Nu se poate, au ars de vii! De ce nu te-ai uitat?" Polițist în genunchi, după o tragedie cu doi soți morți...
- "Te-ai urcat cu picioarele pe ea, aici pe stradă". Un poliţist din Constanţa, acuzat că ar fi agresat o...
Comisar-șef de politie Manea-Tene Rodica, purtator de cuvânt al Direcției Generale Anticorupție: Cei doi inculpaţi au fost prinşi în flagrant de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie şi de procurorul de caz pe timp de noapte după sustragerea din locuinţa respectivă a sumei de 6.000 de lei şi a unor bijuterii.
Când să se facă nevăzuţi cu prada, cei doi au fost prinşi în flagrant de poliţiştii de la Direcţia Generală Anticorupţie. În autoturism au fost găsite uneltele folosite în timpul spargerii, banii şi bunurile de valoare furate. Subofiţerul e angajat în Ministerul de Interne de 17 ani, iar fratele său ar deţine o firmă de transport. Apropiaţii lor spun că nu duceau lipsa banilor.
Poliţistul nu ar fi la primele fapte ilegale
Poliţistul nu ar fi însă la primele fapte ilegale, comise tot împreună cu fratele şi denunţătoarea din cazul furtului. Femeia e consilier de credite la o bancă iar agentul îi aducea diverşi clienţi care doreau să se împrumute. Pentru că nu îndeplineau condiţiile necesare, erau "ajutaţi" de subofiţer cu adeverinţe false de salariat, la o firmă pe care o avusese. La codebitor, era trecut fratele său.
Un amic al poliţistului a primit astfel 79.000 de lei de la bancă, sumă din care "creierul" operaţiunii a încasat 10.000 de lei, pe care i-a împărţit cu angajata instituţiei. În alt caz, comisionul celor doi s-a ridicat la 14.000 de lei. Afacerea s-a stricat după ce, la câteva luni distanţă, agentul a forţat-o pe femeie să preia ratele rămase ale prietenilor lui, furându-i maşina şi ameninţând-o.
Cei doi fraţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi sunt cercetaţi sub control judiciar. Subofiţerul nu mai are dreptul să profeseze în prezent.
lina Fărcuța, purtătorul de cuvânt IPJ Bihor: Cel în cauză a fost pus la dispoziţie urmând ca în funcţie de evoluţia anchetei să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege.
Agentul riscă până la 10 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.