Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Nu se poate, au ars de vii! De ce nu te-ai uitat?" Polițist în genunchi, după o tragedie cu doi soți morți lângă aeroportul Chișinău din Moldova

Natalia și soțul ei au murit pe loc într-un cumplit accident, după ce motocicleta pe care se aflau s-a izbit frontal cu o mașină de poliție. Nenorocirea s-a produs sâmbătă, în apropierea aeroportului Chișinău din Moldova, iar presa locală a publicat imagini cu puternic impact emoțional, surprinse la scurt timp după producerea tragediei.  

de Veronica Micu

la 23.10.2023 , 13:48

Înregistrarea, postată pe Facebook de jurnalista Diana Spătărel, arată victimele, martorii îngroziți, dar și pe polițistul care se afla la volanul mașinii, în momentul coliziunii. "Au murit doi oameni pe loc acum, polițiștii au omorât doi oameni! Unde se uită legea? Doi oameni morți îndată, care au trecut pe lângă noi acum. Polițiștii le-au luat viața, au ars de vii, sărmanii. Uitați-vă viteza ce face, Poliția e vinovată aici. Uitați-vă la câți metri de la motocicletă au sărit. E o femeie...Doamne Ferește ce se întâmplă, ce tragedie", se aude în filmare bărbatul care a surprins imaginile.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În stare de șoc, polițistul care se afla la volanul autospecialei stă în genunchi, cu capul plecat, pe marginea drumului. Colegul său îi este alături, în timp ce un alt bărbat, despre care presa locală scrie că ar fi român, plânge și strigă revoltat spre agenți: "Nu se poate așa ceva. De ce nu te-ai uitat? Nu se poate să intri ca un nebun. Acum trebuia să intrăm aici, să mâncăm. Nu se poate așa ceva, să arzi de viu".

Articolul continuă după reclamă

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Motocicleta a luat foc după impact

Accidentul s-a produs sâmbătă, în apropierea Aeroportului Chișinău. O motocicletă a fost cuprinsă de flăcări, după ce s-a lovit frontal cu o mașină de patrulare, care aparține Inspectoratului Național de Securitate Publică. În urma impactului, bărbatul care conducea motocicleta, dar și pasagerul său au murit pe loc. Potrivit UNIMEDIA, polițistul INSP care conducea mașina în momentul accidentului a fost reținut pentru 72 de ore. În urma tragediei, conducerea Inspectoratului General al Poliției a dispus inițierea de urgență a unei anchete de serviciu. "Polițiștii stabilesc circumstanțele unui accident rutier produs în jurul orei 12:30 la intersecția bulevardului Dacia din capitală cu drumul de ieșire de pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău. Conform informațiilor preliminare, o motocicletă care se deplasa pe bd. Dacia s-a tamponat cu o mașină de patrulare care aparține Inspectoratului Național de Securitate Publică. În urma  impactului, conducătorul motocicletei și pasagerul său au decedat la fața locului. La locul accidentului se află conducerea INSP, șeful Direcției de Poliție din capitală și procurorul de serviciu, pentru a stabili toate circumstanțele. Conducerea Inspectoratului General al Poliției a dispus inițierea de urgență a unei anchete de serviciu pentru examinarea complexă și din punct de vedere legal acțiunile polițiștilor. Aspectele de examinare a anchetei sunt ținute la control personal de șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu", a transmis Poliția R. Moldova, care a publicat și imagini cu momentul accidentului.

Flori și multe lacrimi, la locul tragediei

Zeci de motocicliști, inclusiv din România, au mers ieri la locul accidentului de lângă aeroport, în urma căruia Natalia și Vitalie Vrabie și-au pierdut viața. UNIMEDIA a publicat imagini cu cei doi, dar mesajele de durere ale apropiaților.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "Nu se poate, au ars de vii! De ce nu te-ai uitat?" Polițist în genunchi, după o tragedie cu doi soți morți lângă aeroportul Chișinău din Moldova