Unde se grăbea să ajungă polițistul care a lovit cu autospeciala o adolescentă de 15 ani pe trecerea de pietoni. Fata din Constanța, în stare stabilă
O adolescentă de 15 ani a fost lovită de o maşină de Poliţie, în Constanţa. Fata trecea strada pe trecerea de pietoni, iar echipajul era în misiune. La volan ar fi fost un criminalist care se grăbea să ajungă în Portul Constanţa. Adolescenta a fost preluată de o amblanţă SMURD şi transportată la spital. Din primele informaţii, este conştientă, în stare stabilă.
De Redactia Observator la 05.03.2024, 17:30Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi că pe Şoseaua Mangaliei din municipiul Constanţa s-a produs un accident rutier.
La volan ar fi fost un criminalist care se grăbea să ajungă în Portul Constanţa
“Din primele informaţii rezultă că un poliţist din cadrul Serviciului Criminalistic ar fi accidentat un pieton care ar fi traversat strada pe marcajul pietonal. Tot din informaţiile deţinute până în acest moment, poliţistul se afla în misiune, deplasându-se către Portul Constanţa, pentru a efectua o cercetare la faţa locului”, au precizat poliţiştii.