Viață nouă pentru ursoaica Masha, salvată din Ucraina de voluntarii români. ”E ultima dată când Masha se mai află într-o cuşcă”
Comando românesc pentru salvarea animalelor de la grădini zoologice din Ucraina. Este vorba de zeci de voluntari care intră în zona de conflict şi îşi riscă viaţa. Numai în ultimele zile au salvat un urs, un leu şi un lup. România devine astfel casă si pentru animalele refugiate.
De Redactia Observator la 22.03.2022, 08:26O cheamă Masha, are 22 de ani și a trăit 18 ani într-un circ ambulant din Ucraina. Aseară, a ajuns la sanctuarul de urși din Brașov, unde va învăţa ce înseamnă libertatea, după ani grei petrecuți în arena circului, care au lăsat lăsat cicatrici adânci în sufletul Mashei. Sunt câteva din giumbuşlucurile cu care Masha făcea senzație la circul din Ucraina. Arcuirea picioarelor din față, gestul de pregătire a saltului prin cerc le are și acum. Luni seară, când ușa ultimei cuști în care a trăit Masha s-a deschis, ursoaica a întârziat să iasă și a repetat pregătirea saltului prin cerc.
Cristina Lapis, administrator Libearty Zărneşti: Ea e închisă în cușca ei virtuală și, cu toate că a fost salvată din acel circ, a stat tot într-o cușcă. Acum, ați văzut, refuză să iasă din cușca aia, pentru că nu știe ce o așteaptă, o altă cușcă.
Masha trăia la 40 de kilometri de baza militară de la Yavoriv, intens bombardată acum o săptămână. Acum, noul cămin, sanctuarul Liberty, din Zărnești, îi poate oferi liniştea.
Paula Ciotloș, reprezentant Milioane de Prieteni: Masha trebuia să ajungă la noi pe 1 martie şi cu 2-3 zile înainte a izbucnit războiul. Iar atunci s-a anulat tot pentru că trebuia să vină cu un transportator din Polonia, ei au zis clar, nu se duc în Ucraina, în zonă de război.
- "Vezi că a venit după tine!" Ursoaică şi puiul ei, alungaţi cu bulgări de zăpadă, la Castelul Peleş. Mesaj...
- După 19 ani în care a fost legată cu sfoara și forțată să facă trucuri, ursoaica Masha și-ar redobândi...
- Cimitirul din Zărneşti, ţinta vandalilor: Zeci de monumente, cruci şi plăci memoriale au fost sparte sau dărâmate
Lionel de Lange, reprezentat Warriors of Life: E primul urs, dintre cei pe care i-am cunoscut, care nu mănâncă mere și căruia nu prea îi place mierea.
Paula Ciotloș, reprezentant Milioane de Prieteni: Masha este pe tărâm românesc. Este în drum spre sanctuar. Este un pic supărată de la transport şi din cauza faptului că se afla din nou într-o cuşcă. Dar este ultima dată când se află într-o cuşcă.
Un leu în vârstă de 13 ani, mascota oraşului Zaporojie, a poposit la Rădăuți
La grădina zoologică din Rădăuţi, leul Simba este oaspete de seamă. Are 13 ani şi este mascota oraşului Zaporojie, una din localităţile lovite sistematic de ruşi în ultimele săptămâni. Şi pentru el, drumul libertăţii începe aici. În curând va fi eliberat în sălbăticie, în Africa.
Casa temporară în care Simba va locui are peste 50 de metri pătraţi.
Gata!
Hai Simba!
Hai, hai, hai!
Simba nu a călătorit singur. Cu el a venit şi Wally, un lup de 10 ani, de la aceeaşi grădină zoologică.
Angelica Colenici, grădina Zoologică Rădăuţi: Este o perioadă de traziţie. O să fie mutat undeva lupul, după 21 de zile, cât va sta în carantină. Va fi mutat la Zărneşti.
Asociaţia din Suceava care a ajutat la salvarea lui Simba şi a lui Wally nu este la prima iniţiativă de acest gen. În aproape o lună de zile de activitate, în Vama Siret, voluntarii au salvat numeroase vieţuitoare.
Roxana Ciornei, președinte Asociația Casa lui Patrocle Suceava: Ne-au trecut prin mâini şi prin grija noastră câini, pisici, hamsteri, şopârle, iguană. Am avut foarte multe situaţii de animale lăsate cu totul în grija noastră.
Voluntarii români își riscă viața ca să scoată animalele din calea bombardamentelor din Ucraina
De la începutul războiului voluntarii români au salvat mii de animale. Tom şi echipa lui sunt doar câţiva dintre membri ale acestor comandouri care merg să ia animalele din calea invadatorilor. Misiunea este riscantă, chiar dacă intră în ţară echipaţi cu veste antiglonţ şi în convoie umanitare, oricând ar putea fi atacaţi.
Tom Heiser, ONG salvare animale Ucraina: Astăzi am aprovizionat, cred că şase adăposturi. Aveau nevoie de mâncare, medicamente.
Printre animalele salvate din Ucraina este şi motanul influencer Stepan, de departe cea mai faimoasă felină din ţara vecină, cu peste un milion de urmăritori pe reţelele de socializare. Stepan a fugit împreună cu familia sa din Harkov şi după două săptămâni în care a lipsit de pe reţele sociale şi-a salutat fanii în faţa unui pahar de vin din noua lui casă, din Franţa.