La 30 de ani de la Revoluţie, încă nu există niciun vinovat pentru cei peste 1.000 de morţi (Video)
Peste o mie de morţi şi niciun vinovat. Aşa arată Revoluţia la 30 de ani de la evenimentele istorice. Dosarul în care sunt cercetate crimele de atunci a fost plimbat, de mai multe ori, între instanţe şi parchete. Nimeni nu a plătit pentru sângele vărsat, iar primul termen a fost acum o lună.
De Redactia Observator la 26.12.2019, 22:10Peste o mie de morţi şi niciun vinovat. Aşa arată Revoluţia la 30 de ani de la evenimentele istorice. Dosarul în care sunt cercetate crimele de atunci a fost plimbat, de mai multe ori, între instanţe şi parchete. Nimeni nu a plătit, vreodată, pentru sângele vărsat, iar primul termen a fost în urmă cu o lună. Peste 25 de mii de oameni au fost audiaţi, de-a lungul anilor. Concluzia: trei inculpaţi. Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi generalul Iosif Rus. Toţi sunt acuzaţi de crime împotriva umanităţii.
Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie: Revoluţia, clar, a fost a celor care au fost în stradă. Ei au riscat. Asupra lor s-a tras. Şi dacă mă refer doar la seara de 21 decembrie, cam 1,9 milioane de gloanţe au fost trase. Aproape câte un glonţ pentru fiecare bucureştean. Coada dreptăţii. O dreptate care este aşteptată de 30 de ani
30 de ani în care pentru cei peste o mie de morţi nu a plătit nimeni. În dosar, în prezent, sunt doar trei inculpaţi: Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus.
Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie: Acest dosar al Revoluţiei are lungimea, spun ei, 16-30 decembrie numai că din rechizitoriu rezultă clasare - clasează tot de până în 22 decembrie
Până să ajungă pe masa magistraţilor, dosarul a fost plimbat între Parchete şi Instanţe de nenumarate ori. Asta deşi primele plângeri au fost depuse în 1990.
Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie: Plângerile victimelor din 89, indiferent că erau răniţi, deţinuţi sau urmaşii celor decedaţi, ucişi în acele zile, au fost individuale, nu a fost niciun dosar colectiv. Toate aceste plângeri au fost soluţionate de către Secţia Penală a Parchetelor Militare cu neînceperea urmăririi penale până în 1995
Dan Voinea, procuror în Dosarul Revoluţiei: Am făcut dosarul mare de Timişoara, dosar care a fost trimis la instanţă şi în care generalul Stănculescu, Chiţac şi alţii au fost condamnaţi fără niciun fel de problemă. Declaraţiile pentru dosarul Timişoara au fost culese chiar de pe 22 decembrie 1989. Tudor Postelnicu, deputat în Marea Adunare, supărat pe cuplul prezidenţial, a spus tot. Ulterior a fost şi arestat
Fostul Ministru de Interne, Tudor Postelnicu, a fost şi cel care a spus ce s-a întâmplat, de fapt, cu cadavrele celor ucişi în stradă. El este şi cel care, într-o sedinţă publică la Tribunal, a rostit, în apărarea lui, celebra replică: am fost un dobitoc. În 2004, pentru prima dată, procurorul Dan Voinea strânge toate declaraţiile şi plângerile într-un singur dosar.
Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie: Reia cercetările în acea zi şi pune sub urmărire 40 de persoane pe care eu le-am reclamat în plângere, inclusiv Ion Iliescu, ultimul pe listă. S-a lucrat foarte bine în aceste dosare doi ani şi jumătate - 2005 -2007. Practic, abia acum începe construcţia dosarului Revoluţia aşa cum îl ştim noi acum pentru că până atunci era dispersat în mii de cauze
Dan Voinea, procuror în Dosarul Revoluţiei: De fiecare dată când a fost chemat la parchet, să dea explicaţii pentru cele întrebate de noi cu privire la evenimentele din decembrie 1989 şi din 13-15 iunie 1990, a refuzat să dea o declaraţie. În schimb, ne-a adus câte o carte. De fiecare dată mi-a dat câte o carte scrisă de dânsul şi a zis că acolo găsesc răspunsurile la toate întrebările. Nu am citit niciuna din cărţi
Până în 2007, aproape 25 de mii de oameni au fost audiaţi şi câteva zeci au fost urmăriţi penal. Ion Iliescu scapă de acuzaţii.
Dan Voinea, procuror în Dosarul Revoluţiei: Lucrurile s-au spus, dar încă nu sunt publice, pentru că dosarele stau în fişetele procurorilor - adică, ce s-a întâmplat la Comitetul Central, ce s-a întâmplat la Radio, ce s-a întâmplat la MApN - sunt documentate dosarele, ele există. Toate probele, toate mijloacele de probă sunt lămuritoare în legătură cu cei care au tras
Patru ani mai târziu, vine şi prima condamnare. Dar de la CEDO. România era acuzată de tergiversarea dosarului. Singura consecinţă: desecretizarea jurnalelelor de luptă din 89. Aşa s-a mai aflat o parte din adevăr.
Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie: Din aceste jurnale de luptă am găsit şi câte gloanţe s-au tras. Un singur exemplu. Începând cu seara de 22 decembrie şi până în 26 decembrie s-au tras 12 milioane, iar ele continuă. 27, 28 decembrie - doar gloanţe
Au mai trecut încă cinci ani în care nu s-a întâmplat nimic. Abia în 2016, Bogdan Licu, actualul procuror general interimar, reia cercetările. Apare chiar o acuzaţie nouă: crime împotriva umanităţii. Dosarul are acum 12 volume şi aproape 4.000 de file.
Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie: Când vor afla oamenii, când se va afla adevărul, când vor fi despăgubite familiile, când se va da satisfacţie naţiunii române?
Primul termen în Dosarul Revoluţiei a fost pe 29 noiembrie, anul acesta!