Vocea Regelui Mihai s-a auzit din nou în Parlament. Ultimul omagiu adus Majestăţii sale, în plenul camerelor reunite
″Începe un nou timp pentru Casa Regală. Cu aceleaşi valori şi principii ca ale tatălui meu". Au fost cuvintele noului şef al Familiei Regale.
De Redactia Observator la 11.12.2017, 23:52″Începe un nou timp pentru Casa Regală. Cu aceleaşi valori şi principii ca ale tatălui meu". Au fost cuvintele noului şef al Familiei Regale. Margareta, Custodele Coroanei Române, a apărut în public pentru prima oară de la moartea tatălui. În şedinţa solemnă a Parlamentului s-a auzit din nou vocea Regelui. A fost proiectat mesajul istoric susţinut de Majestatea Sa, în urmă cu şase ani. Cei care conduc România au vorbit despre loialitatea, sacrificiile şi destinul tragic al Regelui.
"Am servit națiunea română de-a lungul unei vieți lungi și pline de evenimente, unele fericite și multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare națiunii române: cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea. Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. Așa să ne ajute Dumnezeu!" Era Ziua Majestăţii Sale, împlinea 90 de ani. Şi Ziua în care, după 60 de ani, Regele vorbea de la tribuna Parlamentului.
După 6 ani, vocea suveranului s-a auzit din nou. Mesajul proiectat în Plenul reunit a deschis şedinţa solemntă, ultimul omagiu adus de statul român Regelui Mihai I. Moştenitorea Coroanei Române, Margareta, şi principesa Maria şi-au ascultat părintele cu lacrimi în ochi. A fost prima apariţia publică de la moartea tatălui lor.
"Bunătatea şi iertarea tatălui meu au învins toate relele secolului trecut. Chiar atunci când a fost departe de ţară, românii l-au privit ca pe un far luminos. Pentru aproape un secol, regele Mihai a fost o parate din fibra statului român. Începe un nou timp pentru Casa Regală, cu aceleaşi valori şi principii ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale României!" Promisiunea noului şef al Casei Regale a fost făcută în faţa preşedintelui Iohannis, dar şi a altor doi foşti şefi de stat. A lipsit însă Ion Iliescu. Cel care, acum şase ani a fost prezent în plen. Atunci, Regele a refuzat să dea mâna cu el.
Şedinţa solemnă s-a derulat după un protocol strict. Garda de onoare i-a întâmpinat pe invitaţi. Iar în plen, locurile lor au fost bine stabilite.
Şefii celor două camere ale Parlamentului au prezidat evenimentul. Custodele Coroanei Române a stat lângă Patriarhul Daniel.
Nu au lipsit însă momentele în care aleşii păreau mai degrabă preocupaţi de telefonele mobile. Au urmărit ştirile sau au făcut poze.