Antena LIVE

Curs valutar

Video

Ziua Armatei Române, încheiată cu retragerea cu torțe la București. "Un moment solemn dedicat celor care nu mai sunt printre noi"

Ziua Armatei României a fost sărbătorită, ieri, printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din ţară. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă au fost prezenţi la ceremonia militară de la Mormântul Ostaşului Necunoscut. Seara s-a încheiat cu binecunoscutele retrageri cu torţe, ale militarilor,  spectacole la care au participat mii de oameni.

De la 26.10.2022, 08:22
WhatsApp
Vezi și:

Bucureştenii care s-au aflat aseară în centrul oraşului au avut parte de un adevărat spectacol. Oameni de toate vârstele i-au însoţit pe militarii care executau retragerea cu torţe pe tot traseul. I-au fotografiat şi filmat şi au "mărşăluit" în pas cu ei fredonând cântece ostăşeşti.

Parada militarilor Regimentului de gardă şi protocol a pornit de la Palatul Cercului Militar Naţional, a trecut şi pe la Cotroceni şi s-a oprit pe bulevardul Timişoara, la sediul Brigăzii 30 Gardă "Mihai Viteazul".

Ceremonii în întreaga țară

Astfel de ceremonii militare au avut loc în mai mai multe garnizoane din ţară. Sute de torţe au luminat şi străzile din municipiului Buzău.

Pe acelaşi subiect

 "Retragerea cu torţe este un moment solemn dedicat celor care nu mai sunt printre noi, celor care s-au înălţat la cer şi care cu sufletele lor veghează drumul nostru astăzi", a explicat general-maior Ciprian Marin comandantul Diviziei 2 Infanterie "Getica"  .

"Am venit cu nepotul şi ne-a plăcut. Foarte frumos!"

Şi la Bistrița oamenii au avut parte de spectacol.

"La Bistriţa, peste 100 de militari se retrag cu torţe înspre bază. Mai exact înspre Bigada 81 mecanizată "General Grigore Bălan", transmite Raimond Petruț, reporter Observator.

"Ca în fiecare an, în data de 25 octombrie, Armata Română îşi sărbătoreşte eroii", a declarat colonel Florin Ștefănescu, locțiitor Brigada 81 Mecanizată

Ziua Armatei Române este fixată pe 25 octombrie şi marchează eliberarea Transilvaniei de Nord de sub dominaţia hortystă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

"La mulţi ani, Armatei României şi militarilor noştri!", a transmis Klaus Iohannis, preşedintele României

La începutul zilei de ieri, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă au participat la ceremonia militară şi religioasă de la Mormântul Ostaşului Necunoscut.

"Bună ziua!"

"Să trăiţi!"

Evenimentul a inclus, pe lângă depuneri de coroane de flori şi un survolul al aeronavelor Forţelor Aeriene Române.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

klaus iohannis mormantul soldatului necunoscut nicolae ciuca
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024