Diferențele dintre învățământul privat și cel de stat şi de ce le lipsesc atât de multe copiilor în şcoli şi grădiniţe: "Colectarea de fonduri îi umilește pe profesori"

PODCASTURILE OBSERVATOR. Educația celor mici. Marina Manea, fost secretar în Ministerul Educației, actualmente director de grădiniță, a vorbit la Podcastul Observator, cu Mădălina Iacob, despre adaptarea copiilor la grădiniță, dar și despre costurile care sunt impuse într-un sistem de învățământ ce ar trebui să fie gratuit.

• Rezultate parţiale provizorii alegeri prezidenţiale 2024

Mai mulți părinți cu copii care merg la grădiniță s-au plâns de listele enorm de lungi, care conțin diferite produse sau obiecte, pe care aceștia trebuie să le plătească sau să le cumpere din banii lor, chiar la grădinițele de stat.

Marina Manea: „Din păcate vorbim de zeci de ani deja, despre această finanțare a unităților de învățământ preuniversitar și de aceiași zeci de ani pasăm responsabilitatea între Ministerul de Resort și autoritățile locale. Legea 1 a educației scrie, negru pe alb, explicit, cui îi revine această responsabilitate financiară și în ce direcții. Când vine vorba despre materialele didactice, despre întreținerea spațiilor, despre infrastructură, această responsabilitate aparține autorităților locale. Însă ajungem în punctul în care suntem astăzi aici, astăzi, ieri și deja de foarte mulți ani, când părinții sunt nevoiți să participe financiar la viața școlii, pentru că e pasată responsabilitatea între o entitate și o alta.”

Din ce în ce mai multe instituţii şi educatori cer bani, suplimentar fondului costului standard, pentru diferite obiecte sau materiale didactice care normal, ar trebui plătite de autorităţilor locale. Marina Manea consideră că educatorii sunt doar victime colaterale ale neglijenţei autorităţilor.

Marina Manea: „Eu cred că pe colegii mei profesori, o astfel de inițiativă de colectare de fonduri îi umilește. Nu cred că niciunul dintre ei nu-și dorește cu adevărat să apeleze în mod constant la părinți, însă atâta vreme cât grupele grădinițelor, cât sălile de clasă ale școlilor primare nu au aceste materiale didactice disponibile, efortul financiar al părinților este necesar. Prin asociațiile de părinți cu entitate juridică se întâmplă lucrul acesta. Eu nu cred că este un exces de zel, nu au altă variantă. De unde să cumpere să cumpere materiale didactice? Sunt părinte de copil de 5 ani, l-am avut într-o grădiniță de stat și am participat, alături de alții, la această chetă, pentru că nu aveau bani din partea autorităților locale pentru a cumpăra materialele didactice.”

Costul standard per copil

Potrivit fostului secretar al ministerului Educației, cheltuielile standard per copil și sumele alocate din PIB pentru cheltuielile care au crescut considerail sunt insuficiente. Banii nu ajung pentru achitarea tuturor sumelor pe care le implică întreținerea unei unități de învățământ, iar autoritățile locale nu alocă bani suficienți pentru niciuna dintre acestea.

Marina Manea: „Este deja insuficient. Ne uităm la niște cifre simple. Cât este alocat din PIB educației, cât acoperă costul standard, raportându-ne la cheltuielile care sunt deja foarte mari cu întreținerea unităților de învățământ. Costurile la electricitate au crescut, costurile în general au crescut. Prin urmare, întreținerea funcțională a unităților de învățământ devine astăzi greu de suportat chiar și de autoritățile locale, iar banii rămân foarte puțini pentru aceste costuri dedicate materialelor didactice. Autoritatea locală trebuie să aloce bani pentru formarea profesorilor. Să mergem în școli și să vedem cât alocă autoritatea locală pentru formarea profesorilor.”

De ce le lipesc atât de multe copiilor în şcoli şi grădiniţe? Legislaţia din România, extrem de greoaie

Marina Manea dă vina pe viteza cu care se desfășoară deciziile și licitațiile din legislația României, pentru toate lipsurile care există în momentul de față în învățământ și în rândul elevilor sau preșcolarilor. Aceasta este de părere că trebuie să se lucreze la legislație, pentru a putea gestiona procedurile de licitație mult mai rapid și mai eficient, asfel încât elevii să aibă în decursul anilor de școală, toate resursele de care au nevoie.

Marina Manea: "Este o discuție de întârziere a licitațiilor cu manualele școlare și materialelor auxiliare. Este o discuție pe care o purtăm de zeci de ani, pentru că legislația din România este extrem de greoaie, mai ales când vine vorba de licitații. Și o spun din experiența de Secretar de Stat în Ministerul Educației pe fonduri europene, unde constatam că întârziem din cauza acestei proceduri extrem de greoaie. Eu cred că ar trebui lucrat la procedura în sine de licitație, astfel încâ termenele să nu mai fie altfel, să nu mai fie atât de greu de gestionat o astfel de procedură de către autoritățile publice.”

Despre cadouri şi despre sărbători. Trebuie sau nu să cumpere părinți cadouri cadrelor didactice?

Părinţii cumpără cadouri de mii de euro pentru educatori. Maşini de spălat, vouchere cadou sau chiar plata ratelor sunt printre darurile la modă acum. Deşi, potrivit codului etic, profesorii nu au voie să accepte astfel de cadouri. Codul etic le interzice dascălilor să primească bani sau alte cadouri din partea elevilor. Culmea, excepţie este locul unde se aplică regula.

Marina Manea: „În primul rând, nu trebuie. Nu scrie nicăieri că trebuie să facem lucrul acesta. În al doilea rând, trebuie să ne gândim care este motivația pentru care un părinte face acest gest. Dacă profesorul solicită el aceste foloase necuvenite sau este pur si simplu o plăcere a unui părinte, un semn de recunoștință sau de mulțumire pentru că a găsit un om pe mâinile căruia copilul crește și se dezvoltă corespunzător. Evident că există instituții ale statului care trebuie să-și facă datoria atunci când lucrurile ies de sub control și intră într-o sferă a ilegalității. Exact pe aceste cazuri, autoritățile competente ar trebui să se fixeze, să le cerceteze, pentru că nu este de datoria școlii să le gestioneze.”

Specialiştii spun însă că de vină sunt şi părinţii care transmit acest comportament de generaţii, în speranţa că cei mici vor fi bine văzuţi în clasă.

Cum alegem grădinița potrivită pentru cei mici

Marina Manea: “Sunt foarte multe criterii în baza cărora părinții aleg grădinița pentru copil. Atunci când vine vorba despre grădiniță, nu vorbim despre obligativitatea apartenenței de circumscripție. Prin urmare, libertatea părinților aici este mai mare decât atunci când vine vorba despre școala primară. Criteriile pe care le au în vedere sunt diferite, apropierea de casă, traficul este cel pe care-l suportăm cu toții zi de zi, apoi merg către o grădiniță pentru omul care conduce acea instituție de învățământ, apoi merg către o grădiniță pentru educatorul de la grupa respectivă, sau aleg pentru că există o alternativă educațională, o abordare educașională, diferită față de tot ceea ce ei, părinții de astăzi, înțeleg prin educația secolului 21. Pentru că foarte mulți, cei cu care am vorbit, caută altceva, ceva nou. Nu putem să schimbă de foarte multe ori în viața celor mici instituția de învățământ, pentru că producem un grad de bulversare a copilului. Nou înseamnă, la foarte mulți dintre ei, că nu vor să-și lase copilul în instituții de învățământ care sunt gestionate într-un proces pe care ei l-au numit adesea comunist.”

Părinții cer independență. E bine să lași copilul să facă ce vrea la gradiniță?

Maina Manea, vorbind din punctul de vedere al unui cadru didactic, consideră că limitele și regulile sunt cele care țin haosul și dezorganizarea departe într-o unitate de învățământ, indiferent de natura acesteia și este important ca elevilor și celor mici să li se ofere toate resursele de care au nevoie. Aceasta a mai adăugat, de asemenea, că relațiile dintre educatori și îngrijitori sunt foarte importante deoarece „se corelează activitățile educaționale cu cele de creștere și de îngrijire ale copiilor”.

Marina Manea: „Regulile sunt importante și limitele și fermitatea acestor limite, toate sunt importante în grădiniță. O grădiniță cuprinde sute de copii, cum ar putea funcționa fără haos, o instituție de învățământ acolo unde nu sunt limite sau nu sunt reguli. Legal, astăzi, vorbim despre 20 de locuri într-o grupă de copii, cu posibilitatea de suplimentare din parte inspectoratului școlar a trei locuri. Să zicem că mergem către 23 de locuri per grupă. Important este câtă resursă umană alocăm acestui număr de copii și de asemenea, vorbim și despre spațiul în care ei își desfășoară activitatea, pentru că vorbim de un anume cubaj, destinat fiecărui copil în parte, pe care sala de clasă ar trebui să îl cuprindă. Atunci când vorbim despre cei mici e foarte importantă echipa constituită între un educator și un îngrijitor. Se corelează activitățile educaționale cu cele de creștere și de îngrijire ale copiilor și trebuie să existe o coerență între ele.”

Diferențele dintre învățământul privat și cel de stat

Marina Manea: „Principala diferență de la privat este tocmai această alocare de resurse, resurse materiale și de resurse umane. Dacă, atunci când vine vorba despre învățământul de stat, resursa umană este încă puțină raportată la numărul de copii din sălile de clasă, la privat, pentru că este contra cost, evident că managerii unităților de învățământ, încearcă ca această resursă umană să fie mai mare astfel încât nevoile copiilor să fie acoperite corespunzător.”

Modelele educaționale de la privat. Care sunt diferențele ditre acestea

Marina Manea: “Nu aș spune că sunt foarte multe alternative. Ele sunt deja cunoscute pe piață de către părinți, de zeci de ani. Vorbim despre cele tradiționale, Waldorf, Step by Step, Montessori și vorbim despre o abordare educațională care începe să prindă teren și România, Regio Emilia. Acestea sunt modele educaționale, cele mai cunoscute în acest moment pe piață, către care se îndreaptă părinții pentru vârstele cele mai mici, pentru preșcolari și apoi către ciclul primar. Vorbim despre o serie de principii, o filisofie întreagă de raportare la educație și la primii ani din viața copiilor, când spunem grădiniță și apoi când mergem către ciclul primar mai puțin sunt identificate astfel de alternative educaționale pentru ciclul superior, liceal, Waldorf. Dar către celelate mergem doar către zona de grădiniță și ciclul primar.”

Cum alege părintele educatoarea potrivită copilului?

Alegerea educatoarei pentru cei mici este o etapă importantă în viaţa de părinte, deoarece copilul începe acolo primii paşi în lumea cunoaşterii şi a educaţiei. Potrivit directoarei, important este ca educatoarea să reuşească să empatizeze cu copilul, să găsească modalități de comunicare prin care să creeze o conexiune cu acesta și să fie dornică de cunoaștere constantă.

Marina Manea: „Cred că pentru aceste vârste ale copilului, important este ca educatoarea să fie empatică, să fie deschisă, să fie zâmbitoare, pentru că cei mici traversează o serie de stări și sentimente la debutul în grădiniță și trebuie să le fie aproape. Dar dincolo de această empatie a educatorului, pentru mine cred că e foarte important ca acel educator să manifeste deschidere către cunoaștere, să învețe în mod continuu să se raporteze la copil. Dacă resursa umană în acea echipă este bine gândită și suficientă, ar trebui să aibă timpul necesar să facă și acest lucru. Dar vine din tine vocația de a căuta mereu ceva, pentru că timpul se schimbă, dinamica în educație și atunci trebuie să fii la curent întotdeauna, ancorat în noutate.”

Cu ce ar trebui să rămână copilul după grădiniță?

Maria Manea: “Sunt o serie de domenii de dezvoltare pe care curiculumul pentru educație timpurie le dezvoltă și pe care le parcurge printr-o ierarhizare a precompetențelor pe care copilul ar trebui să le dezvolte la grădiniță, de la domeniul cognitiv, până la domeniul motric. La intrarea în ciclul primar, copilul primește din partea grădiniței această fișă de evaluare care trece prin domeniile de dezvoltare și care bifează în dreptul copilului cât, sau în ce măsură au fost atinse aceste domenii de competență. Nu aș spune că trebuie să exagerăm. Copilul nu trebuie să știe să citească nici măcar la clasa pregătitoare, atunci cânt intră în școala primară. Dacă facem asta, dacă vorbim de acest exces de zel și din partea părinților și din partea educatorilor, atunci să nu ne mai întrebăm, să nu ne mai mirăm, de unde reținerea copilului de a mai merge la școală, oboseala lui continuă. Totul se face cu cap, gradual, astfel încât să nu forțăm de la cele mai mici vârste copilul. Nu e un capăt de țară, nu e o tragedie, dacă lucrurile acestea nu se întâmplă.”

Cum sunt convinşi cei mici să stea la grădiniţă şi să nu plângă?

Procesul de adaptare al copilului la grădiniță este, cu adevărat, un proces care necesită timp, răbdare și înțelegere atât din partea educatorilor, dar și a părinților. Copilul trebuie să se obișnuiască cu un mediu nou, necunoscut, despre care nu știe mai mult decât ceea ce i se povestește de către părinți. Așadar, este important ca modul în care părintele își introduce copilul în lumea educației să fie unul blând, pe înțelesul lui. Un factor foarte mare în neadaptarea copilului în colectivul de la grădință poate fi starea indusă de mama acesuia. Potrivit Marinei Manea, „îngrijorarea aceasta trebuie lăsată acasă, înainte de a aduce copilul la grădiniță”, mai ales când decizia a fost luată în mod conștient.

Marina Manea: „Adaptarea copilului la grădiniță este un proces îndelungat. Se presupune că după o lună și jumătate abia, copilul se obișnuiește cu spațiul de învățare, cu personalul grădiniței. Însă adesea când consiliem familii, încercăm să consiliem și mamele și tații. Pentru că nu e doar problema copilului care plânge că rămâne acolo, ci devine și problema mamei, care urmează să parcurgă o nouă etapă din existența ei, să se întoarcă la locul de muncă. Este și ea confuză și îngrijorată de faptul că-și lasă pe mâinile unor străini, copilul. Îngrijorarea aceasta trebuie lăsată acasă, înainte de a aduce copilul la grădiniță, atâta vreme cât alegerea ne aparține, deci o facem conșienți. Ducem copilul într-un loc pe care noi l-am ales, lângă niște oameni pe care i-am văzut înainte, cu care am comunicat. Încercăm să discutăm cu copilul întotdeauna în termeni veseli despre ce înseamnă grădiniță, prietenie și joc. Iar noi mamele, cu calm, dincolo de episoadele de plâns, ne gândim că fiecare zi va fi o zi petrecută mai bine și mai frumos de acolo.”

Unul din motivele menţionate de fosta secretară a Ministerului Educaţiei este chiar pandemia care, după spusele ei, a privat copiii, născuţi sau crescuți în acea perioadă, de la interacţiunea cu alţi copii de aceeaşi vârstă, la comunicare şi relaţionare. Tocmai de aceea, “se recomandă o adaptare graduală”, blândă. Grădiniţa are „un rol social”, menit să-i învețe pe cei mici să comunice și să lege conexiuni.

Marina Manea: “Sunt diferite situații. Sunt copii care ripostează, care refuză să meargă la grădiniță și pentru care se recomandă o adaptare graduală, blândă și sunt copii care parcurg episode de plâns, dar nu intense și atunci se poate observa din partea educatorului ca există deschidere din partea lui și se merge mai departe. Copilul rămâne acolo și se trece peste episodele acestea de rezistență. O primă categorie de copii născuți și crescuți în pandemie, care nu au relaționat foarte des cu alți copii de vârsta lor, care nu au mers în parcuri sau în vizită la alți prieteni, pentru că relaționarea cu copiii de aceeași vârstă la preșcolari este foarte importantă. Grădinița are, în primul rând, un rol social.”

Cum se alege școala potrivită pentru copil?

Maria Manea: „Depinde dacă mai putem alege. Din punct de vere legal, școala este cea din circumscripție. Aici nu am posibilitatea de a alege. Fac lucrul acesta dacă apelez la o viză de reședință, care este aleasă de părinte pentru a fi aproape de locul de muncă și a-și lăsa copilul în drumul spre locul de muncă. Sau o viză de reședință pentru a duce copilul la învățătoarea despre care am auzit numai lucruri bune și eu, ca părinte, fac eforturi deosebite pentru a-mi duce copilul acolo. Dar, de câțiva ani, însă, nici măcar această posibilitate nu o mai avem, dat fiind faptul că repartizarea se face aleatoriu la clasele primare. Teoretic, eu sper că lucrul acesta se întâmplă și în practică în unitățile de învățămân de stat.”

Este bine să te implici în școala copilului?

Este imporant ca părintele să înțeleagă faptul că părerile și dorințele acestora nu vor fi mereu îndeplinite de învățătorii sau profesorii cu care copilul va interacționa pe parcursul anilor de studiu. Marina Manea sfătuiește părinții să aibă „puțină răbdare, să le acorde credit învățătorilor” deoarece copilul ar putea să emptizeze cu învățătorul respectiv, "chiar dacă respectivul profesor nu a făcut cea mai bună impresie”.

Marina Manea: “N-aș vea să fiu ipocrită. Sunt mamă și-mi doresc binele copilului meu și-mi doresc să ajungă pe cele mai bune mâini când merge în școala primară. Evident că mă interesează din timp să știu cine va fi învățătorul, ce pregătire didactică are, să-l cunosc și să-mi dau seama de empatie, însă, nu putem face, din păcate, lucrul acesta mereu. Nu toți învățătorii, nu toți profesorii la care copii noștri vor ajunge, se potrivesc gusturilor noastre de părinți. Am recomandat întotdeauna părinților puțină răbdare, să le acorde credit învățătorilor. Pot exista surprize plăcute pe parcurs, copilul se poate adapta extraordinar, chiar dacă nouă, ca părinți, respectivul profesor nu ne-a făcut cea mai bună impresie.”

Ce e de făcut când copilul nu se potrivește cu modul de predare sau comunicare al învățătorului?

Există situații în care copilul nu empatizează cu învățătorul său, cauzele putând fi problematice de ambele părți. Părintele trebuie să gândească rațional și să nu se lase condus de instinctul părintesc. Unul dintre motivele pe care Marina Manea le-a evidențiat ca fiind cel care ar putea să ducă la o astfel de situație este „resursa umană limitată și neatractivă”.

Învățătorii, susține directoarea de grădiniță, nu mai au motive să se bucure sau dedice în totalitate responsabilităților pe care le au față de elevii săi, singurele motive fiind pasiunea pentru educație sau dragostea pentru copii. Salariile nesatisfăcătoare aduc cadrele didactice în punctul în care eforturile acestora se limitează.

Marina Manea: „Copiii pot spune foarte multe lucruri. Este important însă, noi ca adulți să fim raționali, lucizi și să încercăm să identificăm în mod corect cauza. Eu nu spun că adesea ea nu poate să fie reală, există o problemă de comunicare, de relaționare și în momentul în care presiunea aceasta se pune pe copil pentru foarte multă vreme și se creează o rezistență de a mai merge la școală, evident că acolo trebuie luate niște măsuri și de către conducerea unității de învățământ și, dacă nu se găsește niciun fel de soluție de acolo, de către părinte. Cred că este vorba despre resursa umană, despre faptul că este limitată și neatractivă. Pentru că responsabilitatea este una foarte mare. Ai pe umerii tăi responsabilitatea creșterii, dezvoltării și îngrijirii la cele mai mici vârste a unui număr generos de copii. Ai pe umerii tăi responsabilitatea de a comunica cu părinții, ceea ce nu este dintre cele mai ușoare, astăzi, și salariul, la final de lună, nu este dintre cele mai atractiv. Prin urmare, nu știu de unde ar trebui să vină această motivație de a intra în sistem, decât dintr-o vocație, decât dintr-o pasiune pentru educație și dintr-o dragoste pentru copii.”

Despre noile legi ale educației

Pe lângă legile apărute și schimbate de mai multe ori, Marina Manea consideră că limba română este prioritară și că nu trebuie sub nicio formă privată de acest loc pe care îl deține. Vorbind despre schimbări, aceasta crede că o soluție benefică pentru dezvoltarea elevilor ar fi introducerea gramaticii în materia de liceu, deoarece este primordial să cunoaștem și să vorbim corect limba română „indiferent de tipul de meserie pe care îl alegem”. Legile trebuie adaptate la nevoile şi timpul pe care elevii îl trăiesc în momentul actual.

Marina Manea: „În spațiul public se duce o luptă pro și contra acestor schimbări pe care noua lege a educației le va impune. Știu din experiența mea managerială că vechea lege a educației este deja perimată, transformările au fost atât de multe încât nu a mai rămas nimic din legea inițială și mai știu și că principalul lucru pe care trebuie să-l facem este să aducem examenele naționale, de bacalaureat, de evaloare națională, către timpurile pe care le trăim și pentru nevoile copiilor de astăzi. Nu diferă foarte mult bacalaureatul față de cel pe care generații în urmă îl parcurgeau. Dacă nevoile copiilor sunt altele, atunci și examenele ar trebui să fie adaptate acestor nevoi. Susțin că limba și literatura română sunt importante. Se pare că dorința și energia profesorilor au reușit să-l înduplece pe Ministrul Educației să păstreze proba aceasta de limba și literatura română, separat. Nu mă pot pronunța asupra celorlalte probe, am făcut-o când a venit vorba despre materia mea. Sunt bucuroasă că limba și literatura română va avea un loc care i se cuvine la bacalaureat și că discutăm despre perspectiva introducerii gramaticii în liceu. Noi românii suntem vânători de greșeli lingvistice. E important să comunici corespunzător în limba ta. Indiferent de tipul de meserie pe care îl vei alege, absolvent de liceu, va trebui să te prezinți bine și corect la un interviu, să-ți completezi corespunzător un CV și în general să faci față unei conversații.”