"N-ai cui să te plângi!" Patru sate din România, cu 700 de locuitori, au fost rupte de lume după ce Rusia a început invazia în Ucraina

Într-un capăt de lume, departe de orice speranţă, locuitorii unui sat din inima Deltei strigă în gol după ajutor. Războiul din Ucraina a închis traficul fluvial pe braţul Chilia, iar nava de pasageri care ajungea de la Tulcea la Periprava şi-a oprit cursele. O vreme, legătura celor 700 de suflete cu civilizaţia a fost asigurată de nişte microbuze ale ISU, dar şi acestea s-au retras. Acum, oamenii aşteaptă salvarea... din cer. Autorităţile s-au poticnit în hârtii. 

• Rezultate parţiale provizorii alegeri prezidenţiale 2024

Andreea Filip, reporter Observator: Pe acest ponton începe şi se termină totul. De aici, oamenii luau un vapor pe care nu ştiu când să-l mai aştepte. 

În prima zi din martie, din cauza războiului din Ucraina, traficul pe braţul Chilia a fost oprit. 200 de oameni din Periprava şi alţi 500 din celelalte sate ale comunei s-au trezit rupţi de lume. Singura lor legătură cu civilizaţia au fost 4 microbuze puse la dispoziţia autorităţilor de către Inspectoratul General pentru Situaţiii de Urgenţă. Maşinile făceau zilnic drumuri spre Sulina, iar de acolo, oamenii luau cursa spre Tulcea. 

Trei săptămâni mai târziu, microbuzele au fost retrase, fără a se găsi altă soluţie pentru oamenii din zonă.

Raed Arafat – sef DSU: Deci unul s-a retras la solicitarea unui primar şi celelalte au fost retrase pentru că era o chestiune temporară transportul persoanelor public, transportul comun al persoanelor trebuie rezolvat la nivelul autorităţilor publice locale şi judeţene. A fost o perioadă temporară în care ISU i-a sprijinit şi trebuie găsită o nouă soluţie. 

Antonel Pocora – primar CA Rosetti: Am încercat cu domnul prefect să găsim soluţii locale, deci şi de la ISU Tulcea şi am căutat şi alte soluţii, chiar şi, mă rog, Poliţia de Frontieră, poate există posibilităţi. Nu s-au găsit soluţii. 

Paraschiva Ștefanov – localnic Periprava: Când era autobuzul ăla, cu hopuri, baremi ne făceam treaba. Da uite, acum mai trebuie să luăm şi reţetele şi cum să ajungem, atâţia bani, cu ce să plătim? Cu ce bani să mai cumpărăm?

Cine are de mers la analize la Bucureşti trebuie să-şi facă toate calculele înainte de a ieşi din casă.

Cerasela Cilibon - localnic Periprava: Eu plec de acasă. Trebuie să am, în primul rând, două milioane jumate să plec la Sulina cu ei. De la Sulina trebuie să am 50 de lei sau 70 să iau o șalupă să mă duc la Tulcea. De la Tulcea trebuie să pună motorină, care e aur curat, până la Bucureşti, deci...Și să-mi mai doresc să mă şi întorc, probabil.

Cum calea spre Tulcea e blocată, oamenii care au nevoie să ajungă la medic sau cei care trebuie să le trimită, la sfârşit de săptămână, pachet copiilor aflaţi la şcoală în oraş, sunt nevoiţi să-şi găsească singuri calea spre Sulina. Singurul drum a fost finalizat în urmă cu 25 de ani şi nu a fost nicicând reparat. În comună sunt, de toate, 10 maşini.  

Andreea Filip, reporter Observator: ​Drumul de la Sulina până la Periprava este un calvar. Este plin de cratere şi nu se poate merge cu mai mult de 20 de kilometri pe oră. Tocmai de aceea, disperaţi, localnicii au creat alternative prin nisip, însă aceste alternative nu sunt practicabile în zilele ploioase. 

Reporter: Cam câte alternative sunt prin nisip? 

Şofer: O să vedeți în stânga și în dreapta drumului de piatră. Sunt de ambele părţi.

Reporter: Şi din astea aşa improvizate? Câte sunt? 

Şofer: Din acestea? De nisip? Pe unde omul a fost nevoit să meargă, pe acolo s-au făcut.

Dacă o iei pe asfaltul făcut ciur, maşina ajunge zob. Dacă ocoleşti printre dunele de nisip, rişti să rămâi înţepenit şi poate trece şi o zi până trece careva pe acolo să te ajute. Cu noroc, faci o oră şi jumătate până la Sulina. Doamne-fereşte de vreo urgenţă! La 73 de ani, Petre Simionov crede că a avut zile când i s-a făcut ultima oară rău. 

Petre Simionov  - localnic Periprava: Ca să chemi salvare aici, n-are pe unde să vină. Dar dacă mergeţi de aici până la Sulina, jumătate eşti mort. Eu mă chinui, mă chinui, stau chinuit acolo, culcat aşa, cumva, să ajung. Mă închin să ajung barem să nu mor până la Sulina. Şi asta este. Pe picioare nu pot să stau, trebuie scaun oriunde. Chin, chin!! 

Victime în războiul altora

Sănătatea e cu porţia în inima deltei. Cabinetul din comună e deschis doar 3 zile pe săptămână. 

Andreea Filip, reporter Observator: Aici este cabinetul medicului de familie. Oameni din cinci sate ajung aici, aproximativ 700 de oameni. Aceea este poarta, aţi văzut-o, şi asta e intrarea. Stați de vorbă cu noi?

Medic: Nu, v-am explicat.

Reporter: Nu vă întrebam decât de oamenii din zonă.

Medic: Nu este nevoie.

În rest... la Periprava trăieşte doar cine are noroc şi cine îşi permite. 

Petre Simionov  - localnic Periprava: N-ai cui să strigi, n-ai cui să te plângi! Nu ne ajută Primăria cu nimic. 

Paraschiva Ștefanov – localnic Periprava: Doamnă, fără bani şi fără posibilitatea unui transport la Tulcea, la Sulina, aici se moare cu zile. Da! Cu zile! Cu zile se moare, eu ce vă zic? Doctor nu-i, un asistent, ceva, nu vine cu anii. 

Rugăciunile sunt tot ce le-a rămas oamenilor care nu au vreo vină că războiul din vecini a luat autoritățile de la noi prin suprindere. 

Antonel Pocora – primar CA Rosetti: Nu avem o mașină ca să facem acest transport public plus de asta, ca să înfiinţăm serviciu de transport public sunt nişte condiții foarte drastice şi doar dacă ar fi posibil să fie subvenționat aproape sută la sută, altfel în niciun caz nu ar fi sustenabil, vă daţi seama. 

Problemele par de nerezolvat la Periprava. Iar întrebarea care e pe buzele tuturor localnicilor, una fără răspuns. 

Paraschiva Ștefanov – localnic Periprava: Dacă mai ţine războiul ăsta în Ucraina încă trei ani, noi stăm aici rupți de lume încă trei ani?