Povești uitate din istorie pe calea ferată ce leagă Drobeta de Băile Herculane. Călătorie pe urmele Împăratului Franz Joseph al Austriei

Poftiţi în vagoane, pornim într-o călătorie de epocă! Începem din gara de la Herculane, o reproducere a castelului de vânătoare al împărătesei Maria Terezia a Austriei, din apropierea Vienei. Reporterii Observator au filmat pe traseul căii ferate, până la Drobeta-Turnu Severin şi au redescoperit poveşti uitate din istorie. 

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

Luăm primul tren din Băile Herculane spre Drobeta-Turnu Severin şi facem o călătorie dus-întors: drumul trece cât ai clipi şi nu vrem să ratăm nimic.

Cristina Oprea, reporter Observator: Se spune despre gara din Băile Herculane că este una dintre cele mai frumoase din ţară. O gară monument, învăluită într-un aer romantic. Tocmai de aceea, mi-am cumpărat astăzi biletele online pentru că îmi doresc să am mai multă vreme să îi descopăr povestea.

Peronul e ticsit de turişti care şi-au încheiat vacanţa la băi. E puţin înainte de ora 9, iar la poalele munţilor sunt doar 3 grade Celsius. Aşteptarea nu e uşoară, iar trenul mai are şi el o întârziere de jumătate de oră. Măcar gara este de poveste. Construită în stil baroc vienez, cu un peron flancat de coloane romane îmbrăcate în liane, clădirea te cucereşte de la prima privire. La interior pătrunzi ca-ntr-un templu. Tavanul cupolei centrale e acoperit cu mozaic. Hercule e înconjurat de alte personaje mitologice. 

Când trenul trage la peron, înţelegem că jumătatea de oră de aşteptare nu e de-ajuns să descoperi toate tainele gării Herculane

În tren e cald şi, cât ne dezmorţim, răsfoim istoria locurilor ce ni se dezvăluie înaintea ochilor. Aşa aflăm că lucrările la calea ferată pe care călătorim astăzi au început la 1866 şi că fiecare kilometru de şine a costat 270 de mii de franci de aur. Vagonul se umple de lumină blândă a soarelui. Am ajuns în golful Orşova. De aici înainte, Dunărea face muzica. Iar unii călători au venit la drum pregătiţi pentru spectacolul naturii.

Cristina Oprea, reporter Observator: Odată ce îţi apare Dunărea în peisaj, nu vei mai putea să stai pe scaun. Se vede mult mai bine de la fereastră. Priveliştea este ameţitoare.

Un călător fermecat de privelişte îi face concurenţă cameramanului Observator. Are cale lungă de bătut, dar porţiunea dintre Herculane şi Drobeta îl ţine lipit de fereastra vagonului. 

În nici trei sferturi de ceas, ajungem la Drobeta. Avem de aşteptat mai puţin de o oră pentru trenul retur. Până la Porţile de Fier ne împrietenim cu un cuplu de octogenari. El, fost inginer, ea, fost profesor de geografie. Nu ai cum să nu vezi emoţia cu care descoperă fiecare detaliu al traseului. Bucuroşi, ne dau şi cel mai important sfat: nu drumul contează, spun ei, ci ochii care îl admiră. 

Paul Lazăr, fost inginer: Toate călătoriile astea mi le aduc aminte din anul întâi de studenţie. 

Ana Lazăr, fost profesor: Traseul tot, tot este frumos. Şi zona de podiş, şi zona montană şi aceasta, a Dunării, care e ceva aparte. Porţile de Fier, de aici. 

Paul Lazăr, fost inginer: Ne plac foarte mult peisajele.

Priveliştea e şi mai frumoasă din locomotivă

Prin defileu, cerul, pământul şi apa fluviului se contopesc în imagini cum rar îţi este dat să vezi. O spun şi turiştii străini care au pus pentru prima oară piciorul în aceste locuri. Defileul e la fel de spectaculos, indiferent în ce gară de pe traseu alegi să faci popas. 

Turist: Nu am realizat că fluviul e atât de mare. (...) Stăm într-un oraş numit Orşova. Nu am cuvinte să descriu priveliştea de aici. Cred că sunt cele mai bune imagini pe care le-am filmat vreodată.

Cristina Oprea, reporter Observator: Odată ce am lăsat în urmă Porţile de Fier ne apropiem de gara Vârciorova. Este cea care închide un tronson de aproape 900 de km, care pleacă din Suceava şi ajunge până aici, în sud. La 1875 când s-a dat în folosinţă, delimita, practic, graniţa Imperiului Austro-Ungar.

Scufundată acum sub ape, fosta gară din Vârciorova mai poate fi admirată doar în cărţi poştale şi documentare lăsate în diverse arhive de pasionaţii de istorie

Tot aşa am descoperit şi această imagine rară cu împăratul Franz Josef al Austriei în gara din Orşova, gară imperială pe vremea Austro-Ungariei. Ne putem imagina că se îndrepta spre casa de vânătoare din Băile Herculane. Gara din care am pornit şi în care ne terminăm plimbarea a fost construită între 1878 şi 1886. Este o reproducere fidelă a castelului de vânătoare al împărătesei Maria Tereza a Austriei. Nici nu e de mirare că edificiul poartă podoabe de seamă. Între ele, două orologii semnate Jean Paul Garnier, un ceasornicar căruia până şi muzeul Luvru i-a dedicat o expoziţie.

Cristina Oprea, reporter Observator: Au trecut doi ani de când bătrânele ceasuri nu mai arată ora exactă însă nici nu contează asta. Sunt ele însele piese de muzeu. Astfel de ceasuri se găsesc în gări din toată Franţa şi chiar în Argentina şi poartă semnătura unuia dintre cei mai faimoşi maeştri ai secolului al XIX-lea.

O călătorie între Herculane şi Drobeta durează mai puţin de o oră.

Drumul nu e întotdeauna prietenos cu ochiul. Splendoarea îţi este deseori ascunsă de vegetaţia crescută pe marginea căii ferate. Dacă vrei să afli mai multe despre traseu, e bine să cobori la Valea Mare.

Muzeul Hidrocentralei Porţile de Fier te ajută să descoperi ce s-a pierdut sub apele Dunării. Barajul a fost ridicat cu sacrificiul miilor de oameni strămutaţi din vatra lor. Insula Ada Kaleh este emblemă a dezrădăcinării, un paradis exotic scufundat sub apele Dunării, pentru un vis încă neîmplinit: independenţa energetică a ţării noastre.