Reportaj Observator din culisele BNR. Legendele şi istoria clădirilor Băncii Naţionale

Inflaţia, dobânzile, cursul de schimb. Sunt doar câteva dintre problemele din economie care ne duc cu gândul la Banca Naţională a României. Dincolo de cifre, însă, BNR are aproape un secol şi jumătate de istorie, pe care puţini o ştiu.

• Primul episod de iarnă din acest sezon. 7 judeţe, cele mai afectate: COD ROŞU de viscol

În centrul vechi al Bucureştiului, Banca Naţională domină clădirile istorice. Proiectată de arhitecţi francezi în anii 1860, a fost gândită să transmită imaginea puterii şi stabilităţii. Palatul s-a ridicat pe strada Lipscani, pe terenul unui vechi han, deloc întâmplător - ca să alunge cămătarii care căutau clienţi în acea zonă plină de hanuri şi drumeţi. Acolo avea să apară polul bancar al Capitalei.

Ruxandra Onofrei, expert muzeul BNR: Întreaga zonă a devenit o zonă de bănci, fonduri de investiţii, firme de asigurări- astfel încât, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial în acest perimetru funcţionau în jur de 120 de instituţii financiare. 

Banca Naţională se mândreşte că a apărut înaintea celor din Japonia, Elveția sau Statele Unitea. Zidurile ei au multe poveşti intersante de spus.

Ruxandra Onofrei, expert muzeul BNR: Precursorul leului nostru se numeşte taler. Varianta pe care noi o prezentăm aici se numeşte taler-leu şi provine din Ţările de Jos, din Olanda. Iar denumirea de taler-leu vine de la leuţul rampant care apare pe aversul monedei noastre. 

Leul a devenit sinonim cu noţiunea de bani în popor. Când a fost nevoie de un nume pentru moneda noastră naţională, introdusă prin lege în 1867, alegerea a fost simplă. Talerii care au dat numele leului au ajuns şi în America de Nord, duşi de colonizatorii olandezi.

Ruxandra Onofrei, expert muzeul BNR: Printr-un transfer fonetic, taler, daler, dollar - au dat denumirea monedei americane. Deci i-am inspirat pe americani.  Am putea spune şi aşa. 

Dincolo de legende, palatul vechi al băncii naţionale descoperă şi comori de aur.

Un angajat al băncii avea una dintre chei şi superiorul său o avea pe cea de a doua- şi doar împreună puteau descuia aceste săli. 

Ciocolăţica elveţiană, de exemplu, aşa cum a fost botezată, cântăreşte un kilogram, în ciuda dimensiunii pe care o are. Iar cele patru lingouri din aur și monedele acestea valorează cât un penthouse din centrul Bucureştiului. Asemenea valori treceau prin mâinile angajaţilor care lucrau cu publicul, în sala de la parterul Palatului Vechi.

Greta Neagu, reporter Observator: Suntem în Palatul Vechi al Băncii Naţionale, iar în această încăpere se afla secretariatul; locul în care erau primiţi înalţi oficiali- români şi străini, deopotrivă. Invitaţi, ulterior, în biroul guvernatorului. O încăpere în care şi astăzi au loc întâlnirile importante. 

Încăperea a fost renovată în urmă cu un deceniu, cu grijă pentru a păstra elementele originale.

Din biroul vechi al guvernatorului păşim în fosta sală a Consiliului de Administraţie- o adunare care, şi acum, ia deciziile importante în cadrul BNR. Sala este folosită astăzi doar la evenimente mari. 

Inedite sunt picturile care au rămas pe pereţii sălii. Ele fac parte dintr-o colecţie mai mare, pe care comuniştii au mutat-o la Muzeul Naţional de Artă. 

Palatul Băncii Naţionale, unde se desfăşoară toată activitatea în zilele noastre, este plin de surprize din tavan până la podele.

Arhitectul francez care a construit sediul Băncii Naţionale a gândit pentru anumite încăperi o acustică specială. De exemplu, în mijlocul holului central sunetul se propagă în cupolă de unde se întoarce cu o altă rezonanţă. 

Închidem cufărul cu istorii şi metale preţioase. Tragem uşa după noi şi plecăm cu mulţumirea că am înţeles: adevăratele comori nu stau doar în seifuri.