Satul din România ajuns faimos după o simplă fotografie: 75.000 de likeuri. Străinii, uimiţi de peisaj: "Este Raiul pe pământ"
O fotografie face cât o mie de cuvinte şi aduce milioane de aprecieri din întreaga lume. Ce n-au reuşit să facă statul şi oficialii din turism în zeci de ani, a făcut o româncă cu un singur click. Femeia a cucerit internetul cu o fotografie făcută în satul în care se afla în vacanţă. Imaginea din Fundata a făcut înconjorul lumii şi a strâns în câteva ore zeci de mii de aprecieri. Străinii au fost fascinaţi de peisaj. Mulţi au scris că ar vrea nu doar să viziteze locul, ci să se mute cu totul aici.
De Claudiu Loghin la 17.05.2023, 20:14Fotografia făcută în satul Şirnea din comuna Fundata este pe cât de simplă, pe atât de uimitoare: verdele dealurilor, casele specifice zonei, creează un decor rupt parcă din poveşti. Imaginea postată pe o reţea socială a impresionat mai bine 75.000 de oameni din lumea întreagă.
Gabriela Nicoleta: Ne-au plăcut foarte mult peisajul, liniştea şi ne-au adus aminte de copilărie, de serile petrecute la bunici. Sincer nu m-am aşteptat. Am primit o notificare ca o sugestie să mă înscriu în acel grup. Şi am ales o locaţie de la mine din ţară care îmi place şi asta a fost, Fundata.
Claudiu Loghin, reporter Observator: Şirnea este locul în care pur şi simplu nu te mai saturi să faci fotografii chiar şi atunci când afară plouă. Suntem la aproximativ 1.000 de metri altitudine, în jurul nostru casele sunt răspândite pe dealuri iar în fundal se vede abruptul Masivului Bucegi.
Fotografia a fost admirată de oameni din întreaga lume
- Satul din Sibiu care s-a reinventat pentru a atrage turiştii. Au fost folosiţi bani din PNRR
- Georgiana şi Sorin au fugit de oraş pentru a-i salva viaţa lui Eric. Copilul a primit o nouă şansă la viaţă...
- A părăsit oraşul pentru simplitatea satului Viscri. Acum, Alex este vecinul Regelui Charles şi se mândreşte cu...
Fotografia a fost admirată de oameni din întreaga lume.
- Marion Harris: Locuieşti într-una dintre cele mai frumoase ţări din lume.
- Linda Barker: Dumnezeule, ce loc frumos! Mă văd stând pe verandă cu un pahar de vin, contemplând. Este Raiul pe pâmânt.
Grupul pe care a fost postată imaginea a fost creat în timpul pandemiei, iar scopul declarat a fost acela de a-i face pe oameni să se simtă mai puţin singuri şi izolaţi. S-a dovedit însă un mijloc excelent de promovare turistică. Iar imaginea devenită virală a pus România, din nou, pe lista ţărilor care merită vizitate....
- Christine Hult: Aceasta este prima postare din România pe care o văd şi este absolut superbă. Mulţumim pentru distribuire. Din Minnesota, USA.
Comuna situată la cea mai înaltă altitudine din ţară
Mihai Moiceanu, fotograf profesionist: Acolo ai nişte caracteristici ale naturii foarte spectaculoase. În primul rând sunt dealurile înalte ale Şirnei, iar culoarul este mărginit şi la est şi la vest de pereţi de stâncă.
Marian Pâtea, primar Fundata: Este comuna situată la cea mai înaltă altitudine din ţară, locuită permanent. Satul Şirnea a fost primul sat care a obţinut statutul de sat turistic în România la începutul anilor 1970.
Iar zona se mai poate lăuda şi cu cel mai curat aer din ţară.