Antena LIVE

Curs valutar

Video

Viciile descoperite de români după ce se mută în casă nouă. De ce un apartament costă 60.000 de euro, iar puțin mai departe 90.000

Coşmarul multor români deveniţi proprietari începe abia după ce se mută în noua locuinţă şi constată că în preţul ei au fost incluse şi vicii care se dovedesc găuri negre în bugetul familiei. Cel mai des, dezvoltatorii fac rabat de la calitatea termoizolaţiilor, dar unii nu se sfiesc să o ia pe scurtătură încă din faza fundaţiei şi a ridicării structurii - esenţiale pentru siguranţa construcţiei. Un nou episod din seria Observator Coșmar Residence.

De la 03.10.2022, 20:01
WhatsApp
Vezi și:

România, 2022. Constructorul a lăsat un gol în fundaţia unei case. Imobilul are nevoie de reparaţii majore. 

Andrei Cosmin Pantelimon, diriginte de șantier: O fundaţie executată incorect înseamnă tasări, înseamnă mişcări ale casei mult mai importante în cazul unui cutremur. Nu trebuie să uităm că noi ne aflăm într-o zonă seismică foarte activă. Ne aşteptăm oricând la un cutremur major. 

Coșmar Residence. Unii constructori fac economie și la ciment

Alt cartier, alt constructor. Atât de puţin ciment a intrat în cofraj că, din loc în loc, fierul-beton iese din stâlpii de susţinere. Sunt case pe care proprietarii dau toţi banii agonisiţi într-o viaţă, sau case pentru care se înhamă la credite pe care le termină la pensie. Greu de crezut că cei care le-au construit ar avea curaj să locuiască în ele. 

Pe acelaşi subiect

Reporter: Constructorii ne pot păcăli încă din faza asta, de la partea de structură?

Andrei Cosmin Pantelimon, diriginte de șantier: Bineînţeles! Interesul lor este să ne inducă faptul că fundaţia asta ţine un bloc, dom`le, hai să o reducem! El ia aceiaşi bani pe metrul pătrat, eu economisesc un pic la materiale, dar, per total, pe termen lung, voi avea costuri mari de reparaţii.

Smaranda Cristu, arhitect: Am avut cazuri când am fost în şantier şi erau puse cărămizile - perete exterior de cărămidă - era pusă cărămida invers. Nu era pusă cu golul în sus, era pusă invers. O să aibă igrasie într-un an de zile. Şi astea nu le vezi decât cu poze din şantier. 

Andrei Cosmin Pantelimon, diriginte de șantier: Totul a pornit de la cererea foarte mare. De la pretenţiile foarte reduse ale consumatorilor care au cumpărat orice, oriunde, fără nicio verificare, fără să întrebe măcar un detaliu despre acea construcţie. 

O inspecție tehnică imobiliară, soluția pentru a verifica lucrările constructorilor

O inspecţie tehnică imobiliară care presupune atât verificarea structurii de rezistenţă cât şi a izolaţiei şi a instalaţiilor, costă, în medie, 500 de euro. O sumă mică, în comparaţie cu cât te poate costa remedierea ulterioară a viciilor ascunse. 

Andrei Cosmin Pantelimon, diriginte de șantier: Pentru o casă la care ne bucurăm pentru un preţ mic - pe termen lung costurile, mai mult ca sigur, se vor dubla. Majoritatea se înhamă la 30 de ani de rate şi la finalul acestor 30 de ani vor vedea că, de fapt, în afara costului creditului şi costului imobilului voi avea aproape încă pe atât costuri cu mentenanţă şi reparaţii şi, în caz de cutremur, consolidări. 

Şi nu doar viitorii proprietari de case riscă să pice în plasa abil întinsă de constructori. Probleme la fel de grave sunt şi pe şantierele blocurilor. 

Andrei Cosmin Pantelimon, diriginte de șantier: Am întâlnit foarte des structuri executate TAIE cu o cantitate de armătură poate sub jumătate din cea din proiect. 

Cristian Mihai, consultant tehnic: Există şantiere în care sunt cumulate: şi vicii de vibrare şi acoperire minimă cu beton deficitară, şi grad deficitar de armare. 

În plus, experţii spun că undeva la 70 la sută dintre apartamentele pe care le-au verificat au probleme pe partea de termoizolaţie. 

Cristian Mihai, consultant tehnic: Asta este o sursă - de aici până jos. Şi cealaltă e pe la geam. Infiltraţie punct aici şi cealaltă este la geam. 

Calitatea materialelor folosite poartă o parte din vină. Montajul incorect e vinovat de restul

Smaranda Cristu, arhitect: Vă dau un exemplu: în jurul ferestrelor trebuie să se întoarcă termoizolaţia până în tâmplărie ca să nu fie pierderi de energie, respectiv punţi termice. Nu toţi întorc şi, atunci, tu practic pierzi iarna undeva la 20 la sută din energie.

Cristian Mihai, consultant tehnic: Un montaj incorect poate să îţi ducă la o diferenţă de până la 30 la sută sau mai mult în ceea ce priveşte factura de încălzire. 

Cum alegem o casă sau apartament fără să greşim

Reporter: De ce acolo un apartament de două camere e 60.000 şi nu la foarte mare distanţă e 90.000?

Andrei Cosmin Pantelimon, diriginte de șantier: Cred că preţul corect e undeva pe la mijloc, dar trebuie să vedem exact ce riscuri ne asumăm. 

Ceea ce nu putem vedea cu ochiul liber, putem deduce. Preţul de vânzare a unei locuinţe este cel mai bun indicator al calităţii ei, spun experţii. 

Greta Neagu, reporter Observator: Fără să luăm în calcul zona sau terenul necesar, o astfel de locuinţă nu poate fi ridicată la un cost mai mic de 900 de euro pe metrul pătrat, spun experţii. Iar dacă se respectă toate standardele în ceea ce priveşte eficienţa energetică, preţul poate depăşi 1.200 de euro pe metrul pătrat. În ceea ce priveşte apartamentele, de exemplu, acolo tarifele sunt ceva mai mici. Ele pornesc de la 750 de euro pe metrul pătrat. 

În plină bulă imobiliară, tot mai mulţi oameni de afaceri investesc în locuinţe. Forţa de muncă specializată a plecat în Germania, Spania sau Italia. Inevitabil, odată cu numărul mare de şantiere se înmulţesc şi problemele. Iar statul nu are capacitatea de a verifica tot.

Smaranda Cristu, arhitect: S-a construit foarte haotic.

Reporter: Şi când spunem haotic - ce vă vine prima dată în minte?

Smaranda Cristu, arhitect: Poate şi lipsa de pregătire din instituţiile statului. Sunt foarte mulţi care nu sunt pregătiţi şi, atunci, aprobă nişte lucruri care nu îşi au locul.

Andrei Cosmin Pantelimon, diriginte de șantier: Constructorii întotdeauna vor alege calea mai uşoară. Motivele pentru care avem aceste deficienţe pe piaţa construcţiilor sunt multiple şi, responsabilii, de asemenea, sunt mai mulţi. Pornim de la autorităţile statului care sunt subdimensionate, sufocate de birocraţie, şi izolat de corupţie. 

Cristian Mihai, consultant tehnic: Toată lumea are impresia că ştie să construiască. Ceea ce este total greşit. 

Paradoxal, românii sunt prea săraci pentru a-și permite case ieftine și prost construite

Lecţia pe care ar trebui să ne-o însuşim cu toţii e că suntem prea săraci ca să ne permitem case ieftine. Orice concesie făcută în timpul şantierului de dragul unui preţ mai mic va atrage după sine o cheltuială mult mai mare în anii următori. Nu de puţine ori, experţii care verifică lucrările din şantiere sunt ameninţaţi sau şantajaţi de constructori sau de dezvoltatori să treacă cu vederea neregulile. De altfel, potrivit informaţiilor de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, nerespectarea proiectelor tehnice şi utilizarea în execuţie a altor procedee decât cele prevăzute în proiect sunt cele mai des întâlnite ilegalităţi din teren. 

Andrei Cosmin Pantelimon, diriginte de șantier: Eu consider că acest sistem cel mai uşor se poate schimba pornind de la cumpărători. Ei sunt beneficiarii sau victimele sistemului. Crescând pretenţiile poate se va dezvolta mai mult "instituţia reputaţiei" printre dezvoltatori. Să piardă din cota de piaţă. Doar cei care au reputaţia că execută ceva de calitate să aibă succes. 

Greta Neagu
cosmar residence case locuinte constructori economie dezvoltatori imobiliari
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025