Armata ucraineană vrea să se retragă din Bahmut: ucrainenii ar muta trupele în alte regiuni pentru a consolida apărarea
Liderii ucraineni ar putea decide retragerea militarilor din orașul asediat Bakhmut pentru a reduce pierderile și pentru a-și consolida apărarea în alte regiuni care ar putea fi atacate de ruși.
De Redactia Observator la 08.02.2023, 12:29Rușii și-au intensificat atacurile în estul Ucrainei, obținând unele câștiguri în ultimele săptămâni. Analistul militar ucrainean Oleksiy Hetman susține că liderii de la Kiev ar putea să renunțe la Bakhmut. „Va avea loc o retragere din Bakhmut dacă există riscul de încercuire. Nu ar avea sens să pierdem mai mulți oameni. Bakhmut nu are o mare valoare strategică. Pentru moment, ne putem menține pozițiile", a declarat el la Radio Ucraina NV.
Timp de luni de zile, luptele s-au concentrat în jurul orașului Bahmut
Oficialii ucraineni cred că Moscova ar putea viza și Harkov, în nord-est, sau Zaporojia, în sud. „Încercări de ofensivă fie în direcția Harkov, fie în direcția Zaporojia vor fi, desigur, făcute", a declarat șeful securității naționale Oleksiy Danilov, potrivit Sky News, citat de Mediafax. Zona Harkov a fost în centrul unei contraofensive ucrainene la sfârșitul anului trecut, în urma căreia Kievul a eliberat peste 500 de localități de sub controlul rusesc. În ultimele 24 de ore, peste 30 de orașe și sate din Harkov și 20 de comunități din Zaporojia au fost atacate de ruși, au anunțat forțele armate ucrainene.
Timp de luni de zile, luptele s-au concentrat în jurul orașului Bakhmut, controlat de ucraineni, în estul regiunii Donețk. Rusia a făcut progrese clare în încercarea de a-l înconjura atât dinspre nord, cât și dinspre sud, deși ucrainenii afirmă că pozițiile lor rezistă atacurilor repetate.