Atac sângeros într-un liceu american. Doi elevi au fost ucişi şi alţi 17 grav răniţi
Doi elevi au fost ucişi şi alţi 17, răniţi într-un nou atac cu arme de foc produs într-un liceu din Statele Unite.
De Redactia Observator la 12.04.2019, 12:03Doi elevi au fost ucişi şi alţi 17, răniţi într-un nou atac cu arme de foc produs într-un liceu din Statele Unite. Agresorul, care a fost arestat, este un coleg de clasă al victimelor, de aceeaşi vârstă cu ele: 15 ani.
Atacul care a însângerat un liceu din statul Kentucky a fost cu totul neaşteptat. Chiar înainte de începerea cursurilor, un băiat a scos un pistol şi, fără să spună o vorbă, a deschis focul în holul în care se aflau sute de elevi. A tras până i s-a terminat muniţia, în timp ce colegii săi încercau, disperaţi, să se pună la adăpost.
Copiii făceau parte din această comunitate, din familii ale comunităţii, şi este o rană care se va vindeca numai după multă vreme, iar, pentru unii membri ai comunităţii, nu se va vindeca niciodată pe deplin.
O fată de 15 ani a murit pe loc iar un băiat de aceeaşi vârstă s-a stins la spital, unde a fost transportat cu elicopterul, în speranţa unui miracol. Alţi 12 elevi au fost atinşi de gloanţe, iar cinci s-au accidentat în timp ce fugeau din clădire. Cinci victime sunt în stare critică.
Unul dintre primii poliţişti care au sosit la faţa locului a văzut-o pe tânăra care murise pe loc şi a crezut că este fiica lui, pentru că tocmai o dusese, dimineaţa, la aceeaşi şcoală.
Ucigaşul a încercat şi el să fugă dar a fost repede prins şi arestat. Poliţia nu i-a dezvăluit identitatea şi nu a comunicat, deocamdată, nimic despre motivaţiile sale. I-a fost făcută publică doar vârsta: 15 ani.
Deîndată ce s-a aflat despre atac, liceul a fost luat cu asalt de părinţi înspăimântaţi la gândul că şi copiii lor s-ar putea afla printre victime.
Tragicul incident a fost primul de acest gen din 2018. Dar atacurile armate comise de elevi au devenit, din nefericire, un fenomen frecvent în Statele Unite. În ultimii cinci ani, în şcolile americane au avut loc 283 de schimburi de focuri, multe soldate cu victime, potrivit unei organizaţii de luptă împotriva violenţei.
Elevii liceului din Kentucky fuseseră, de altfel, instruiţi cum să reacţioneze la un atac cu arme de foc şi poate că instructajul le-a salvat viaţa unora dintre ei.