Video Dezvăluiri cutremurătoare în documentarul "Al-Fayed: Prădătorul Harrods", despre agresiunile sexuale ale miliardarului
Scandal în Marea Britanie, după un documentar realizat de BBC. Miliardarul Mohamed Al Fayed, fostul proprietar al celebrului magazin Harrods din Londra, este acuzat de mai multe angajate de viol. Omul de afaceri, care a murit, anul trecut, la vârsta de 94 de ani, a fost tatăl lui Dodi Fayed, bărbatul ucis într-un accident de mașină alături de Prinţesa Diana.
În documentarul numit "Al-Fayed: Prădătorul Harrods", BBC a strâns mărturiile a peste 20 de foste angajate care spun că miliardarul le-a agresat sexual. Cinci dintre ele îl acuză de viol. Incidentele ar fi avut loc la Londra, Paris, St. Tropez și Abu Dhabi pe vremea când omul de afaceri, cu origini egiptene, deţinea celebrul magazin de lux Harrods. Victimele spun că reprezentanţii Harrods nu numai că nu au intervenit în sprijinul lor, ba chiar au ajutat la acoperirea abuzurilor.
În 2018, jurnaliştii de la Channel 4 News din Marea Britanie au reuşit să vorbească cu câteva dintre victimele omului de afaceri, iar mărturisirile au fost şocante. "Mi-a spus: Dacă nu te culci cu mine, nu te voi ajuta cu cariera ta în actorie!", a mărturisit o victimă.
Una dintre tinere a mărturisit că avea numai 15 ani în momentul în care l-a cunoscut pe miliardar. Se afla într-o vizită cu mama ei la Harrods, iar bărbatul s-a apropiat de ele, au început să vorbească şi i-a oferit fetei un loc de muncă part-time. "Era parcă ireal. M-am simţit norocoasă şi onorată. Aveam şedinţe cam o dată pe săptămână, în biroul lui de sus, de la Harrods", a povestit ea.
Apoi i-a oferit bonusuri salariale, parfumuri scumpe şi genţi de designer. După câteva luni a început coşmarul. "A venit la birou într-o zi, în sala mare de şedinţe. Practic m-a târât acolo să mă salute. M-a îmbrăţişat şi apoi a început să se frece de pieptul meu", a mărturisit femeia.
- Prinţul Harry împlineşte 40 de ani. Familia regală i-a urat ducelui de Sussex "aniversare foarte fericită"....
- Prinţul Harry, în mijlocul unui nou scandal. Nu merge la înmormântarea unchiulu său deoarece se teme să nu fie...
- Meghan Markle, "decupată" din poza postată de familia regală de ziua prinţului Harry. "Coşmar pentru Buckingham"
Tânăra spune că incidentul i-a lăsat traume severe, a intrat în depresie şi chiar a încercat să fugă de acasă. A decis într-un final să le mărturisească totul părinţilor, care au depus o plângere la poliţie. Cazul, însă, a fost închis la scurt timp de anchetatori pe motiv că nu au suficiente dovezi.
Mohamed Al Fayed a fost tatăl lui Dodi Fayed, iubitul prinţesei Diana şi cel care a murit alături de ea în accidentul de la Paris
Şi-a construit un imperiu financiar în Orientul Mijlociu, înainte de a se muta în Marea Britanie în 1974. Cinci ani mai târziu a cumpărat hotelul Ritz din Paris pentru 20 de milioane de lire sterline, iar în 1985 a cumpărat şi lanţul de magazine Harrods pentru 615 milioane de lire sterline.
După moartea fiului său, Mohamed Al-Fayed a devenit obsedat de speculațiile în jurul morții fiului lui şi al prinţesei Diana. A afirmat în repetate rânduri că decesele au fost la ordinul Prințului Philip al Marii Britanii și cu acordul MI6.
Proprietarii actuali ai Harrods spun că sunt absolut îngroziți de acuzații și au cerut scuze victimelor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰