Antena LIVE

Atacuri israeliene în Fâşia Gaza. Avioanele de luptă au bombardat o fabrică de muniţie și un post militar Hamas

Armata israeliană a anunţat vineri că a efectuat atacuri aeriene în Fâşia Gaza, în urma unui tir de rachetă din enclava palestiniană către sudul Israelului.

De la 16.04.2021, 16:03
Atacuri israeliene în Fâşia Gaza Profimedia Images

”Avioane de luptă şi elicoptere au atacat o fabrică de muniţie, un tunel de contrabandă şi un post militar” Hamas, mişcarea islamistă palestiniană aflată la putere în Fâşia Gaza, a anunţat armata israeliană, precizând în acest scurt comunicat că a efectuat această operaţiune ca represalii faţă de un tir de rachetă de joi seara.

Proiectilul lansat din Fşia Gaza, în care sunt activi şi combatanţi din cadrul mişcării Jihadul Islamic, a doua mişcare islamistă armată locală, a căzut într-o zonă nelocuită şi nu a cauzat nici victime şi nici pagube, potrivit unui purtător de cuvânt al Consiliului regional Sha'ar HaNegev, un sector din sudul Israelului, limitrof encalvei palestiniene.

Fâşia Gaza se află sub controlul Hamas din 2007

Locuitorii din oraşul Sderot, situat la ieşirea din nordul Fâşiei Gaza, s-au adăpostit, a precizat armata israeliană.

Pe acelaşi subiect

Fâşia Gaza, o enclavă palestiniană cu două milioane de locuitori, se află sub controlul Hamas din 2007 şi este supusă de atunci unei bloacade israeliene, urmate de trei războaie între Hamas şi Israel, în 2008, 2012 şi 2014.

Nivelul sărăciei în Fâşia Gaza depăşeşte 50%, iar condiţiile de trai s-au degradat şi mai mult după impunerea unei izolări în lupta împotriva pandemiei covid-19.

Tiruri de rachetă şi atacuri cu baloane incendiare din Fâşia Gaza şi atacuri ca represalii ale Israelului vizând Hamasul şi Jihadul Islamic au loc sporadic.

Tir de rachetă din Fâşia Gaza în Israel în ziua alegerilor

Ultimul tir de rachetă din Fâşia Gaza către Israel a avut loc la 23 martie, în seara alegerilor legislative israeliene.

Proiectilul a căzut atunci, fără să se soldeze cu victime, pe un teren gol, în sudul Israelului, la câteva zeci de kilometri de un oraş vizitat de către premierul în exerciţiu Benjamin Netanyahu.

Anul acesta se împlinesc zece ani de la desfăşurarea sistemului antirachetă israelian ”Domul de fier”, care interceptează rachete lansate din Fâşia Gaza şi Siria.

Ți-a plăcut acest articol?

fasia gaza atac israel avion hamas bombardament
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024