Antena LIVE

Curs valutar

Video

"Atunci lumea a început să mă calce în picioare". Mărturii terifiante ale supravieţuitorilor tragediei din Macedonia de Nord

Macedonia îşi plânge morţii după tragedia trasă la indigo cu cea din Colectiv. Au fost decretate şapte zile de doliu național pentru cei 59 de tineri care au murit în incendiu. Supravieţuitorii au povestit pentru Observator că s-au călcat în picioare pentru a ajunge la singura ieşire a localului. Clubul nu avea autorizaţie, nu avea hidranţi şi nu avea pe nimeni care să supravegheze jocul de artificii. Practic, cei 500 de copii şi tineri au fost prinşi într-o capcană de foc.

De la 18.03.2025, 10:25
WhatsApp
Vezi și:

Imaginile din clubul Pulse arată cum s-a petrecut tragedia. La fel ca la Colectiv, câteva secunde au stat între viaţă şi moarte. În toiul concertului, artificiile au ţâşnit de pe scenă, în uralele spectatorilor. La început nimeni nu observă că tavanul a luat foc. Toţi ochii sunt la trupa care continuă show-ul. Însă flăcările se extind. Formaţia se opreşte din cântat atunci când ţipetele din public acoperă instrumentele. În scurt timp, s-a instalat haosul. "Toţi au început să se împingă. Am luat-o spre ieşire. Nu ştiu cum am sfârşit pe podea şi nu am putut să mă mai ridic. Atunci lumea a început să mă calce în picioare. Nu mai ştiu cum am reuşit să ies", a declarat o tânără care a supravieţuit infernului.

În Macedonia de Nord, durerea provocată de tragedie s-a transformat în furie

Tânăra care a supraviţuit şi-a pierdut în incendiu sora şi mai mulţi prieteni. Victimele aveau intre 14 şi 25 de ani. Tavanul clubului s-a aprins atât de uşor pentru că era căptuşit cu placaj şi bureţi inflamabili. Flăcările au cuprins tot acoperişul în... doar două minute! În localul de 400 de metri pătraţi se aflau la acel moment 500 de oameni. Dublu faţă capacitatea maximă a clubului. Primele date din anchetă arată că proprietarii clubului nu luaseră nicio măsură de siguranţă în caz de incendiu. Astfel că localul nu avea hidranţi, nu avea stingătoare şi nu avea alarmă. Avea însă un singur lucru: O ieşire de urgenţă, singura de altfel, blocată cu lacăt. Iar ferestrele erau acoperite. Astfel tinerii nu au avut nicio şansă să scape din capcana de foc.

Clubul nu avea nici măcar autorizaţie. 23 de suspecţi au fost reţinuţi până acum. Printre ei funcţionari publici din ministerul economiei, bănuiţi că ar fi eliberat autorizaţia falsă, dar şi angajaţi ai clubului. Fostul ministru al Economiei, Kreshnik Bekteshi, şi alţi doi oficiali au ajuns aseară la audieri, iar primarul din Kocani şi-a dat demisia. Autorităţile macedonene spun că membrii trupei DNK, ADN în traducere, sunt cei care au cerut să fie aprinse artificii în timpul spectacolului. În timp ce unii îi învinuiesc, alţii îi consideră eroi. Martorii spun că Andrej Gjorgieski, unul dintre vocalişti, a murit încercând să-i salveze pe alţii.

Alţi trei membri ai trupei şi-au pierdut viaţa în club. Toboşarul, clăparul şi o artistă care îi acompania cu vocea. Vladimir Blazhev, alt membru al trupei, este acum în spital. Câteva ore mai târziu, conform colegilor lui, starea cântăreţului s-ar fi înrăutăţit şi a fost transferat la terapie intensivă. În tot acest timpul, răniţii sunt transferaţi în mai multe ţări. Serbia va primi, în total 29 de pacienţi, iar preşedintele Vucic a mers în spital pentru a-i vizita pe câţiva dintre ei. Alte patru victime au ajuns la Vilnius cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române.

În Macedonia de Nord, durerea provocată de tragedie s-a transformat în furie. Acelaşi om de afaceri care deţine clubul în care a avut loc tragedia, deţine şi acest restaurant din centrul localităţii. Asupra căruia protestatarii şi-au îndreptat furia. Au distrus pereţii exteriori din sticlă, mobilierul, dar şi televizoarele de pe terasă. Proteste au fost şi la primăria din Kocani unde zeci de oameni au aruncat cu sticle în clădire. În micul oraş în care a avut loc tragedia, oamenii au stat la coadă să aprindă lumânări pentru cei care au murit. Au semnat şi o carte de condoleanţe. Printre cei în doliu se vorbeşte acum şi de tragedia de la Colectiv.

Elevii din Tetovo, oraş aflat în nord-vest, au transmis un mesaj emoţionant în urma tragediei :"Vorbim limbi diferite, dar plângem la fel!", au spus tinerii. Şi oficialii din Bosnia şi Herţegovina au decretat astăzi zi de doliu. În timp ce rudele victimelor încă îşi plâng morţii, în cimitirul din localitatea îndoliată se sapă acum zeci de gropi.

Bogdan Dinu

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne. ...

incendiu macedonia macedonia club morti romania victime
Întrebarea zilei
Nicuşor Dan: "Cred că USR ar fi potrivit să fie la guvernare, pentru că e un partid reformist". Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025