Halucinant! Un bărbat şi-a aruncat copilul de pe casă în aplauzele unei mulţimi de oameni care striga: 'Arunc-o!'
Scene halucinante în timpul unui protest. Un bărbat şi-a aruncat copilul de pe casă după ce poliţiştii au urcat pe acoperiş pentru a-l prinde.
De Redactia Observator la 13.04.2018, 14:25Scene halucinante în timpul unui protest. Un bărbat şi-a aruncat copilul de pe casă după ce poliţiştii au urcat pe acoperiş pentru a-l prinde.
Bărbatul în vârstă de 38 de ani s-a urcat pe acoperişul casei, ţinând într-o mână o fetiţă în vârstă de numai şase luni.
Totul s-a întâmplat în oraşul Kwadwesi situat în apropiere de portul Elizabeth din Africa de Sud.
Bărbatul făcea parte dintr-o mulţime de oameni care protesta împotriva unei decizii a autorităţilor locale de a demola mai multe locuinţe construite ilegal.
Numeroase forţe de ordine s-au deplasat la faţa locului, iar câţiva poliţişti s-au urcat pe acoperiş pentru a-l opri pe bărbat să-şi arunce fetiţa de la înălţime.
La un moment dat, unul dintre poliţişti s-a apropiat de bărbatul care îşi ţinea copilul de un picior, cu capul în jos, şi a încercat să îl prindă.
Potrivit Daily Mail, bărbatul şi-a aruncat fetiţa de la înălţime şi a fost pus la pământ de poliţist.
Din fericire, copila de şase luni a fost prinsă de poliţiştii care se aflau jos.
Bărbatul de 38 de ani a fost reţinut şi acuzat de tentativă de omor.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și