Blackout în Asia Centrală. Haos în Kazahstan, Uzbekistan şi Kârgâzstan, după ce au rămăs fără curent electric
Fostele state sovietice Kazahstan, Uzbekistan și Kârgâzstan au suferit marți întreruperi majore de curent electric în marile orașe. O linie electrică importantă din Kazahstan a fost deconectată, fapt care a dus la un blackout general timp de mai multe ore.
De Redactia Observator la 25.01.2022, 16:30- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Rețelele celor trei foste republici sovietice sunt interconectate. Toate 3 sunt legate prin Kazahstan de rețeaua electrică rusă pe care o pot folosi pentru a acoperi evenimente neprevăzute, relatează Reuters.
Reţeaua electrică care leagă sudul Kazahstanului, dens populat, și cei doi vecini ai săi de marile centrale electrice din nordul Kazahstanului și rețeaua rusă, a fost deconectată marți dimineață din cauza „unor dezechilibre de urgenţă ” în partea central-asiatică a rețelei, a spus operatorul KEGOC.
Haos în Asia Centrală după blackout
Pana de curent a provocat haos în întreaga regiune timp de câteva ore: garnituri de metrou au rămas blocate în tuneluri și schiori au rămas captivi în telecabine. Aeroporturile s-au închis, oamenii au rămas fără încălzire și apă. Și traficul rutier a fost afectat după ce semafoarele s-au oprit.
- CNN: Război psihologic între Statele Unite şi Rusia. Nici Putin, nici Biden nu-și permit să piardă această...
- Libanul a reluat furnizarea de energie electrică, după ce țara a rămas în beznă totală cu o zi în urmă
- Libanul, cufundat în beznă în plină criză financiară. Cea mai mare parte a țării a rămas fără electricitate
Niciuna dintre cele trei țări nu a raportat probleme la centralele lor care ar fi putut cauza dezechilibrele.
Kazahstanul s-a mai confruntat cu pene de energie din cauza minerilor de criptomonede. Țara a început să întrerupă în mod obișnuit alimentarea cu energie electrică din 24 ianuarie până la sfârșitul lunii, potrivit unui document publicat online de un miner local de bitcoini.
Au fost raportate pene de curent în cel mai mare oraș al Kazahstanului, Almaty, și în câteva orașe importante din sud, aproape de granițele cu Uzbekistan și Kârgâzstan. Aeroportul din capitala uzbecă, Tașkent, nu a mai permis aterizarea avioanelor pentru o perioadă.
Autoritățile din Uzbekistan și Kârgâzstan au declarat că își repornesc centralele electrice după opririle de urgență și că vor rămâne inițial deconectate de la rețeaua din Asia Centrală.