Antena LIVE

Curs valutar

Când va muri Putin şi când se va termina războiul? Ucrainenii apelează la clarvăzători, vrăjitori şi magicieni

Război în Ucraina. În contextul în care Kievul şi analiştii militari independenţi sunt incapabili să prezică deznodământul conflictului armat dintre Ucraina şi Rusia ce durează de 20 de luni, unii ucraineni apelează de acum la astrologi, cititori în cărţi de tarot, vrăjitori şi magicieni pentru a prezice viitorul, relatează AFP, citat de Agerpres

De la 01.11.2023, 15:11
WhatsApp
Când va muri Putin şi când se va termina războiul? Ucrainenii apelează la clarvăzători, vrăjitori şi magicieni Profimedia

Cei mai mulţi dintre cei care îl consultă pe clarvăzătorul ucrainean Roman Zavîdovskii îl întreabă "când se va termina războiul", a declarat chiar el pentru AFP. Înconjurat de lumânări şi un glob de cristal, Zavîdovskii se adresează persoanelor care urmăresc videoclipurile sale publicate pe reţelele de socializare: "Vă asigur că războiul total se va termina în 2024".

"Când va muri Putin?"

A doua dintre cele mai frecvente întrebări este următoarea: "Când va muri Putin?". Previziunile făcute de cei mai populari clarvăzători din ţară adună sute de mii de vizualizări pe YouTube şi TikTok. "Victoria este deja pe drum, dar trebuie să înţelegeţi că ea nu va fi obţinută într-o singură zi", a declarat magicianul Serghei Kobzar într-o înregistrare video.

În Ucraina, o ţară ortodoxă în care religia a fost multă vreme reprimată în perioada fostei URSS, există un interes crescând pentru o varietate de credinţe - inclusiv pentru ocultism. "Iar războiul are mult de-a face cu acest lucru", explică Lidia Smola, psiholog şi expert politic. "Oamenii nu ştiu dacă ruşii vor trimite din nou (drone cu explozibili) Shahed mâine, dacă vor exista bombardamente... Nimeni nu poate să le spună când se va termina războiul", a adăugat ea.

Pe acelaşi subiect

"Şi această incertitudine, insuportabilă pentru oameni, îi face să caute alinare. Iar pentru unii, horoscoapele şi previziunile devin o formă de sprijin", a mai spus ea.

Baba Vanga "a prezis" că un rus cu prenumele Vladimir va deveni "Stăpânul lumii"

Din acest punct de vedere, Ucraina nu reprezintă un caz singular. Regatul Unit a cunoscut la rândul său o pasiune pentru ocultism în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, notează Lidia Smola. În schimb, unii dintre ruşi sunt interesaţi de previziunile ghicitoarei bulgare Baba Vanga, care, în urmă cu mai multe decenii, a prezis că un rus cu prenumele Vladimir va deveni "Stăpânul lumii".

Persoanele care pretind că sunt medium oferă "răspunsuri simple la întrebări foarte dificile", a explicat Lidia Smola. Însă speranţele false "duc la o depresie încă şi mai profundă atunci când nu se concretizează", a avertizat psiholoaga ucraineană.

În pofida acestor aspecte, după o consultare cu Valeri Şatilovici, un clarvăzător din Kiev, Aliona Zaharcenko afirmă că o astfel de sesiune aduce rezultate mai rapide decât o şedinţă la psiholog. "Dacă mergeţi la un psiholog, trebuie să vă explicaţi problemele multă vreme... Acolo, eu şi Valeri am discutat timp de o oră şi el a înţeles deja care erau îngrijorările mele", a declarat această jurnalistă de 34 de ani.

Clarvăzătorii înşişi cred că răspund unei nevoi reale. "Cred că îi ajut pe oameni în aceste vremuri", a spus Roman Zavîdovskii, care se foloseşte în special de cărţi de tarot şi de "intuiţia" lui. "Predicţiile îi liniştesc. Ei vor să cunoască viitorul, pentru că nu ştiu ce se va întâmpla mâine", a adăugat el.

Dramele ucrainenilor care apelează la astrologi, cititori în cărţi de tarot, vrăjitori şi magicieni

Dar, în faţa acestui avânt, autorităţile ucrainene i-au luat în vizor pe clarvăzătorii rău intenţionaţi care oferă familiilor disperate perspectiva de a se reîntâlni cu cei dragi dispăruţi în timpul luptelor. O femeie de 29 de ani care nu mai are veşti de la soţul ei a fost astfel contactată de un medium, care a convins-o să îi ofere peste 1.100 de dolari şi bijuterii din aur pentru a o ajuta să îl regăsească, a raportat poliţia din vestul Ucrainei, în septembrie.

Pe străzile din Kiev, anunţuri de mică publicitate laudă "căutările" efectuate de un clarvăzător şi un practicant de magie neagră. Serghei Kobzar, magicianul în cauză, a dat asigurări spunând că nu acceptă astfel de cereri, deoarece persoana dispărută este în majoritatea cazurilor decedată. "Eu sunt în favoarea renunţării la speranţă", a explicat el.

În schimb, Valeri Şatilovici, vede un anumit interes în astfel de lucruri. "Poate că un soţ a murit şi (soţia lui) nu îl va găsi, sau poate că el este prizonier de război... Dar dacă vezi ceva pozitiv în viitorul lui, atunci ea poate să îşi regăsească speranţa şi să găsească o motivaţie pentru a-şi continua viaţa", a explicat el, negând totodată că "abuzează de durerea" acestor persoane. Roman Zavîdovskii îşi justifică, de asemenea, abordarea: "Oamenii găsesc atunci când vin să mă vadă un fel de debuşeu".

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi ucraina rusia ucraina vrajitoare clarvazatori vladimir putin
Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025