Secretele armatei din Israel: cum a inventat ”roof knocking” și ce telefon primesc civilii din Gaza înainte să fie bombardați

După ce Israelul a fost acuzat de ONU prin celebrul Raport Goldstone din 2009 că a comis crime de război sistematic şi cu premeditare în cadrul Operațiunii ”Plumb Turnat” demarată cu un an înainte, serviciile secrete israeliene au inventat tactici și strategii prin care să limiteze pierderile de vieți civile în urma atacurilor asupra Fâșiei Gaza, relatează Jerusalem Post.

• Războiul hibrid al Kremlinului. Propaganda rusă a inundat Tiktok cu mesaje prin care îndeamnă românii la un război direct împotriva Europei

Așa au apărut tactici precum Bătutul pe acoperiș. Roof knocking este un termen folosit din 2009 de Forțele de Apărare din Israel (IDF) și care presupune aruncarea de dispozitive neexplozive sau cu forță redusă pe acoperișul locuințelor civile în teritoriile palestiniene ca avertisment de atacuri imimente cu bombe pentru a le oferi locuitorilor timp să fugă. Operațiunea ”Plumb Turnat” din 2008, cunoscut în lumea musulmană și sub numele de Masacrul din Gaza sau Bătălia de la al-Furqanar, este marcată ca primul război la scară largă din Gaza de la retragerea unilaterală a Israelului cu trei ani mai devreme. De asemenea, a intrat în istorie pentru misiunea Organizației Națiunilor Unite și Raportul Goldstone, care acuza Israelul de crime de război și crime împotriva umanității.

Înaintea operațiunii, agențiile de informații israeliene știau că trebuie să se adapteze. De la retragerea din Gaza cu trei ani mai devreme, ei nu mai aveau o prezență fizică pe teren în interiorul teritoriului controlat acum de Hamas. Chiar dacă puteau folosi spioni și senzori electronici pentru a identifica ținte, nu puteau să știe - în timp real - ce se întâmplă în interiorul unei ținte specifice. Ceea ce știa IDF era că Hamas ascundea și depozita arme în case, în clădiri de apartamente și sub școli, moschei și spitale. Dacă avea să izbucnească un război, Israelul trebuia să găsească o modalitate de a ataca țintele, reducând în același timp victimele civile și daunele colaterale.

Recunoscând că este o provocare, Șin Bet, Agenția de Securitate a Israelului, a făcut ceva nou: a creat liste cu numere de telefon ale proprietarilor de case, clădiri de birouri și spitalelor din toată Fâșia Gaza. A fost un efort sisific, niciodată întreprins de o altă armată, dar Israelul știa că nu are de ales, potrivit Jerusalem Post. În timp ce colectarea numerelor de telefon a fost dificilă, utilizarea lor trebuia să fie simplă. IDF știa că există practic două categorii de ținte. Primii au fost teroriști: palestinienii care comit un atac sau îl planifică. Acești oameni nu aveau să fie alertați înainte de a fi atacați. Pentru a-i lovi cu succes, armata trebuia să păstreze elementul de surpriză, chiar dacă asta însemna că la mijloc vor cădea și civili nevinovați. A doua categorie a inclus casele, clădirile de apartamente, birourile, moscheile și alte clădiri civile în care Hamas și Jihadul Islamic și-au depozitat armele, au înființat posturi de comandă sau le-au folosit drept acoperire pentru a ascunde un tunel transfrontalier - așa numitul ”metrou” din Gaza are tuneluri întinse pe kilometri întregi. În acest caz se efectuau apeluri telefonice pentru a oferi oamenilor din interior posibilitatea de a fugi la timp.

Apelul armatei către civilii din Gaza: ”În cinci minute vom ataca”

"Am identificat mii de ținte datorită agenților noștri de pe teren", a explicat Victor Ben-Ami, un veteran de 30 de ani, care a lucrat în Șin Bet și a fost implicat în acest efort. „Aveam o listă de depozite, fabrici și clădiri. Am înțeles că inamicul avea o tactică pe care o folosea, făcea tot posibilul pentru a se amesteca și a se ascunde în cadrul infrastructurii civile.” „Știam la ce etaj se află ținta pe care o căutam, ce culoare avea, ce era acolo, unde se afla aparatul de aer condiționat și multe altele”, a explicat el. Astfel IDF și Șin Bet au creat o nouă doctrină operațională. Înainte de a ataca, era nevoie de precauție suplimentară pentru a-l suna pe proprietarul sau ocupantul clădirii.

Cei care sună citesc un text standard arabă: „Ce mai faci? Este totul în regulă? Acesta este armata israeliană. Trebuie să vă bombardăm casa și depunem toate eforturile pentru a reduce victimele. Vă rugăm să vă asigurați că nimeni nu este în apropiere, deoarece în cinci minute vom ataca ”. Apoi apelul este închis.

În fiecare situație, o dronă israeliană plutea deasupra, urmărind ce se întâmplă în casă și în apropiere. Odată ce erau văzuți oameni fugind din clădire, IAF ( Forțele Aeriene Israeliene) dădea undă verde pilotului din avionul de vânătoare sau elicopterului de atac pentru a arunca bomba. În unele cazuri, palestinienii au susținut că dronele israeliene au fost folosite și pentru lansarea rachetelor - deși Israelul nu a confirmat niciodată oficial că are drone de atac. În majoritatea cazurilor după Roof knocking, civilii fug de clădire. După ce dronele israeliene verifică dacă oamenii au plecat, Forțele Aeriene aruncă apoi o bombă și mai grea, distrugând structura. Nu întotdeauna funcționează: au fost situații în care oamenii nu au părăsit clădirea, ba chiar au urcat pe acoperiș. Sunt variante de proceduri speciale și pentru aceste situații. Când civilii refuză să plece după ce sunt sunați, forțele aeriene vor trage mai întâi o rachetă cu încărcătură mică pe acoperiș. De obicei, într-un colț, departe de locul în care ar putea sta oamenii. În unele cazuri, rachetele pot fi configurate pentru a exploda în aer, minimizând și mai mult riscul de a ucide civili. 

Un caz care a atras critici din partea comunității internaționale s-a petrecut în iulie 2018, când doi adolescenți palestinieni au fost uciși accidental într-o operațiune  de roof knocking în Gaza. Într-o reconstrucție a incidentului, B’Tselem, un ONG care documentează încălcările drepturile omului, a constatat că IAF a tras patru focuri de avertizare asupra clădirii și că primul i-a ucis pe băieți în timp ce stăteau pe acoperiș făcând un selfie cu picioarele atârnând peste margine. Atacul, a spus atunci B’Tselem, a arătat că roof knocking nu era doar un avertisment, ci un adevărat atac și, prin urmare, trebuia să se conformeze regulilor internaționale. În ciuda criticilor, Israelul a continuat în anii care au urmat să folosească Roof knocking în operațiunile sale din Gaza, dintr-o combinație de interese tactice și strategice.

O altă tactică controversată folosită de unitățile de infanterie în timpul operațiunilor din Cisiordania la începutul celei de-a doua Intifada (2000 -2005) este așa-numita “Neighbor Procedure”, un soi de scut uman care implica trupe pe teren. Procedura, care a fost interzisă în cele din urmă de Înalta Curte de Justiție, a implicat soldați israelieni care trimiteau un vecin sau o rudă a unui suspect de terorism să le bată la ușă înainte de a intra în ei înșiși. Ideea era că ținta nu ar deschide focul dacă ar ști că vărul sau vecinul lor este afară.