Cea mai mare navă de război din lume a sosit la Oslo. Escala, criticată de ambasada Rusiei: "Nu există nicio problemă în Nord"
Război în Ucraina. Cea mai mare navă de război construită vreodată, portavionul american USS Gerald Ford, a sosit miercuri la Oslo cu escorta sa pentru o escală denunţată de Rusia vecină, relatează AFP, citat de Agerpres. Primul exemplar al portavioanelor americane cu propulsie nucleară de nouă generaţie a aruncat ancora în Fiordul Oslo la mijlocul zilei, înainte de a participa în câteva zile la exerciţii militare care, potrivit presei locale, ar urma să-l ducă în Arctica.
De Redactia Observator la 25.05.2023, 10:40Deplasând peste 100.000 de tone, acest prim exemplar al portavioanelor americane cu propulsie nucleară de nouă generaţie a aruncat ancora în Fiordul Oslo la mijlocul zilei, înainte de a participa în câteva zile la exerciţii militare care, potrivit presei locale, ar urma să-l ducă în Arctica.
"Este expresia concretă a relaţiei noastre strânse cu Statele Unite şi demonstrează voinţa colectivă de apărare şi descurajare", a comentat ministrul norvegian al apărării, Bjoern Arild Gram.
Oportunitate unică de a dezvolta cooperarea
La rândul său, armata norvegiană a afirmat că vede în sosirea grupului aeronaval american "o oportunitate unică de a dezvolta cooperarea şi de a lucra mai strâns cu principalul nostru aliat, Statele Unite".
- Momentul în care ruşii distrug trei drone marine ce atacau cea mai modernă navă-spion aflată în Marea Neagră
- Cea mai modernă navă-spion a Rusiei, atacată cu drone în Marea Neagră. Moscova confirmă incidentul şi spune...
- Un vas chinez de pescuit s-a răsturnat în Oceanul Indian. 39 de membri ai echipajului sunt daţi dispăruţi
Această escală foarte mediatizată, care intervine în pline tensiuni între Occident şi Rusia cu privire la invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, a fost criticată de ambasada Rusiei la Oslo.
"Nu există nicio problemă în Nord care să necesite o soluţie militară şi nici subiecte în care să fie nevoie de o intervenţie externă", a declarat purtătorul de cuvânt al ambasadei, Timur Şekanov, într-un e-mail adresat marţi AFP.
Prima vizită a unui portavion american în ţara scandinavă în ultimii 65 de ani
"Dat fiind că la Oslo se acceptă că Rusia nu reprezintă nicio ameninţare militară directă pentru Norvegia, astfel de demonstraţii de forţă apar ilogice şi prejudiciabile", a adăugat el. Norvegia, ţară membră a NATO şi un producător important de energie, şi Rusia împărtăşesc 198 de kilometri de frontieră terestră în Marele Nord, precum şi o graniţă lungă în Marea Barents. Aceasta este prima vizită a unui portavion american în ţara scandinavă în ultimii 65 de ani.
"Norvegia este un partener strategic în eforturile noastre constante vizând să menţină securitatea regiunii Arctica şi Atlanticului de Nord în beneficiul ordinii mondiale", a explicat comandantul grupului aeronaval american, Erik Eslich.
Nava are 335 de metri şi poate transporta până la 90 de avioane şi elicoptere
Cu o lungime de peste 335 de metri şi putând transporta până la 90 de avioane şi elicoptere, mastodontul urmează să facă o pauză de câteva zile în capitala Norvegiei.
În jurul navei a fost creată o vastă zonă de interdicţie aeriană şi maritimă. Potrivit ziarului online Barents Observer, portavionul ar urma să se îndrepte spre Cercul Polar Arctic. Pe 29 mai, în regiune va începe Arctic Challenge Exercise, manevre aeriene reunind aproximativ 150 de avioane din 14 ţări occidentale.