Cea mai veche organizaţie de apărare a drepturilor omului din Rusia a fost desfiinţată
O decizie a Curţii Supreme de la Moscova suscită indignare în Occident: cea mai veche organizaţie de apărare a drepturilor omului din Rusia, Memorial, a fost desfiinţată.
De Redactia Observator la 29.12.2021, 13:18De la crearea sa, în 1989, Memorial s-a remarcat prin dezvăluirile despre represiunea din timpul lui Stalin şi al celorlalţi lideri sovietici.Curtea Supremă susţine că organizaţia a omis să menţioneze, în publicaţiile sale, statutul de "agent străin" care i-a fost atribuit, oricum abuziv, de guvern.
"Cererea Procuraturii Generale de dizolvare a Societăţii Internaţionale Istorice şi Educaţionale 'Memorial' va fi satisfăcută", a anunţat judecătoarea Alla Nazarova în decizia sa, citată de TASS, potrivit Agerpres.
Instanţa a anunţat doar decizia, nu şi motivele acesteia.
Această hotărâre judecătorească, care nu a intrat în vigoare, va duce la lichidarea tuturor filialelor organizaţiei. Memorial va contesta decizia în apel. Analiştii politici relevă că desfiinţarea respectatei organizaţii este o nouă treaptă în creşterea presiunii asupra grupărilor şi ziariştilor care nu sunt pe placul Kremlinului.
- Rusia se pregăteşte intens de război. Vladimir Putin, nerăbdător ca NATO să se retragă de pe flancul estic
- Un jurnalist rus de 35 de ani a murit după ce a căzut de la etajul al cincilea. L-a criticat pe Vladimir Putin și...
- SUA şi Rusia vor discuta pe 10 ianuarie despre tensiunile privind Ucraina şi despre problemele de securitate
"Considerăm că decizia Curţii Supreme din Rusia, care a admis cererea Procuraturii Generale de a dizolva Memorial International, este ilegală şi nefondată şi o vom ataca", a declarat avocata Maria Eismont. Potrivit acesteia, "este o decizie nedreaptă care va dăuna" ţării.
"Acesta este un semnal negativ care arată că societatea şi ţara noastră se îndreaptă în direcţia greşită", a declarat Jan Raczynski, şeful Memorial, comentând decizia instanţei.
Procurorul Alexei Jafiarov a lansat marţi, în faţa Curţii, un atac direct împotriva ONG-ului, acuzându-l că " prezintă o imagine falsă a URSS ca stat terorist", că "denigrează memoria" celui de-al Doilea Război Mondial şi că încearcă să "reabiliteze criminalii nazişti".
Avocaţii ONG-ului au denunţat persecuţia ca fiind neîntemeiată, disproporţionată şi politică.