Antena LIVE

Curs valutar

Cel puțin 130 de migranți înecaţi, în Marea Mediterană, după ce barca de cauciuc în care se aflau s-a răsturnat

Cel puțin 130 de migranți s-au înecat în Marea Mediterană, după ce barca de cauciuc în care se aflau s-a răsturnat, iar în zonă au fost descoperite plutind mai multe cadavre.

De la 23.04.2021, 16:17
WhatsApp
Vezi și:

130 de migranţi înecaţi în Marea Mediterană

O misine de salvare a fost declanşată în Marea Mediterană, după ce Garda de Coastă a descoperit zece cadavre plutind lângă o barcă de cauciuc răsturnată, despre care se ştia că transporta 130 de persoane, a declarat organizația umanitară franceză SOS Mediterranee, scrie Reuters.

Peste 130 de migranți sunt presupunşi morţi, după ce barca lor s-a răsturnat în largul Libiei. Echipele de salvare au anunţat că sunt puține speranțe de a găsi supraviețuitori. Grupul umanitar european SOS Mediterranee a declarat joi că barca, cu 130 de persoane la bord, a fost raportată miercuri în primejdie în apele internaționale din largul Libiei, pe lângă alte două bărci. A fost lansat un efort de salvare, cu Ocean Viking al ONG-ului și trei nave comerciale.

"De când am ajuns astăzi la fața locului, nu am găsit supraviețuitori, în timp ce am putut vedea cel puțin 10 cadavre în vecinătatea epavei. Suntem cu sufletul la gură", a spus Luisa Albera, coordonatorul căutării și salvării la bordul Ocean Viking. Eugenio Ambrosi, șeful de personal al Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), a declarat că cel puțin 100 de vieți s-au pierdut în incidentul care a avut loc în Marea Mediterană.

"Acestea sunt consecințele umane ale politicilor care nu respectă dreptul internațional și cele mai elementare imperative umanitare", a scris el pe Twitter. Naufragiul a fost cel mai recent de-a lungul rutei migrației mediteraneene centrale, unde aproximativ 350 de migranți au murit în acest an. Din 2014, peste 20.000 de migranți și refugiați au murit pe mare în timp ce încercau să ajungă în Europa din Africa.

Cristian Ionescu
migranti morti marea mediterana barca inecati
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025