Antena LIVE

Cel puțin șapte persoane au murit în inundațiile din Venezuela, în timp ce participau la o adunare religioasă

Ploi puternice au cauzat inundaţii în care au murit cel puţin şapte persoane la o reuniune religioasă la care participau aproape 40 de persoane, într-o regiune din Anzii venezueleni care se învecinează cu Columbia, relatează News.ro.

De la 25.09.2022, 16:22
Cel puțin șapte persoane au murit în inundațiile din Venezuela, în timp ce participau la o adunare religioasă Profimedia

”În partea înaltă a muntelui au fost ploi abundente, care au cauzat o inundaţie ce a luat un grup de persoane. Până în prezent, şapte corpuri au fost recuperate, dintre care patru nu au fost identificate şi căutăm în continuare trei corpuri”, a anunţat sâmbătă, pe reţele de socializare, guvernatorul statului Tachira (vest), Freddy Bernal.

Guvernul atribuie precipitaţiile fenomenului meteorologic La Niña

În total 36 de membri ai Bisericii Metodiste, un grup religios protestant, s-au reunit în această regiune turistică la o ”adunare”. Unii se scăldau în râu atunci când a avut loc inundaţia, care a luat mai multe persoane. Căutările victimelor, îngreunate de caracteristicile geografice ale acestei regiuni muntoase şi cu temperaturi scăzute, au continuat în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Potrivit autorităţilor, Venezuela a înregistrat în 2022 precipitaţii peste medie, care au cauzat pagube în anumite regiuni. Guvernul atribuie aceste precipitaţii fenomenului meteorologic La Niña, care are la origine o anomalie termică a apelor ecuatoriale de suprafaţă din Oceanul Pacific.

Ți-a plăcut acest articol?

inundatie venezuela morti
Întrebarea zilei
Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Capricornii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 30.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Tesla Autopilot ar fi cauzat 13 accidente fatale. Cum ar fi eșuat sistemul auto
Useit
Publicat 30.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Dua Lipa și Callum Turner s-au ținut de mână în timpul unei plimbări. Cei...
ZU
Publicat 30.04.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
Alimente împotriva inflamației cronice. De ce pot ameliora simptomele
Medicool
Publicat 30.04.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024