Antena LIVE

Curs valutar

Video

China, pregătită pentru un mandat pe viață al lui Xi Jinping. Culisele congresului în care fostul președinte a fost evacuat cu forța

China s-a pregătit deja pentru cel de-al treilea mandat de preşedinte al lui Xi Jinping. Practic, asta îi garantează scaunul pe viaţă. Doctrina liderului a fost şi ea consolidată, pentru a sublinia rolul central preşedintelui şi opoziţia Beijingului faţă de orice plan de independenţă pe care l-ar putea avea Taiwanul. Finalul ceremoniei a fost marcat de un moment şocant: evacuarea din sală a fostului preşedinte

De la 23.10.2022, 12:53
WhatsApp
Vezi și:

Fără nicio explicaţie, fostului preşedinte Hu Jintao i se spune să se ridice de pe locul său, aflat alături de cel al lui Xi Jinping, în primul rând. Pare să aibă o discuţie în contradictoriu înainte să fie apucat de braţ de un angajat care îl conduce spre ieşire. Hu Jintao are un ultim scurt schimb de cuvinte cu Xi Jinping şi premierul Li Keqiang, pe care îl loveşte amical pe umăr. Ieşirea neobişnuită din scenă nu a fost nici explicată şi nici semnalată de media de stat. Mai multă atenţie a primit valul de aplauze pentru viitorul lider al Chinei.

Xi Jinping va fi reales în postul de secretar general al Partidului Comunist din China

O simplă formalitate, care i-ar permite să obţină anul viitor al treilea mandat prezidenţial de cinci ani, deschizând, astfel, calea pentru o guvernare pe viață. La 69 de ani, a depăşit vârsta de pensionare informală, de 68 de ani, impusă liderilor de partid.

Xi Jinping, președintele Chinei: Trebuie să avem în vedere că această țară este poporul ei, oamenii sunt țara.   

Pe acelaşi subiect

Al treilea mandat vine şi cu schimbări. Xi Jinping şi-a consolidat doctrina şi puterea la vârful partidului şi implicit a ţării. România n-are motive de îngrijorare, spun specialiştii. 

Cristian Diaconescu, analist politică externă: Nu sunt motive de îngrijorare. Trebuie însă proporționată relația de așa manieră încât, din punct de vedere politic și strategic, cum vă spuneam, avem o istorie, interesantă în relația cu Beijingul, dar din punct de vedere al schimburilor economice suntem în deficit. 

Aproximativ 2300 de delegaţi au ales un nou Comitet Central format din 205 persoane, printre care şi Xi Jinping, precum și 171 de membri supleanți. Mâine va fi prima sesiune plenară, pentru a vota următorul Birou Politic, format de obicei din 25 de persoane, și Comitetul permanent.

Alexandra Paraschiv

Alexandra Paraschiv, redactor pentru secţia ştirilor Externe de la Observator şi studentă la master, Jurnalism. ...

china xi jinping congres partidul comunist
Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025