Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Eşec pentru europeni în cursa spaţială. Spectrum, prima rachetă lansată de pe continent, s-a prăbuşit la 30 de secunde după lansare

Eşec în cursa spaţială pentru europeni. Prima rachetă lansată de pe continent s-a prăbuşit la mai puţin de un minut de la decolare. Compania germană care a produs-o are în plan să transporte sateliţi de o tonă pe orbită, dar şi să concureze cu miliardarul Elon Musk şi compania sa SpaceX. În ciuda eşecului, cercetătorii europeni rămân optimişti şi spun că au colectat suficiente date pentru ca testele viitoare să fie un succes.

de Redactia Observator

la 31.03.2025 , 17:55

În imagini se vede momentul în care Spectrum a aprins speranţele europenilor pentru explorarea Spaţiului. Racheta fără echipaj a decolat din Norvegia, însă la nici 30 de secunde, aeronava a început să piardă altitudine şi s-a prăbuşit în mare

Racheta s-a prăbuşit în 30 de secunde

Racheta a fost dezvoltată în ultimii 6 ani şi este făcută din fibră de carbon, iar mai multe părţi au fost realizate cu o imprimantă 3D. Reprezentanţii companiei spun că testul a fost suficient pentru a colecta date importante pentru viitoarele misiuni. 

Vezi și

"Trebuie să ne reamintim că este primul test, ceea ce înseamnă că trebuie să avem răbdare. Mai sunt necesare studii şi este loc, evident, de evoluţie. Este un proiect foarte ambiţios", a declarat Kinga Gruszecka, Agenţia Poloneză Spaţială.

Pe acelaşi subiect

Spectrum este proiectat pentru sateliți de dimensiuni mici și medii, deși nu a transportat o sarcină utilă în călătoria sa inaugurală de la portul spațial Andøya din Norvegia arctică. Misiunea a fost menită să colecteze date despre vehiculul de lansare în cadrul unui prim test integrat al tuturor sistemelor sale, a declarat săptămâna trecută compania bavareză.

Compania, cu sediul central în Munchen, declarase anterior că ar considera un zbor de 30 de secunde un succes. Deși nu este destinat să ajungă pe orbită în prima sa misiune, testul a marcat primul zbor orbital comercial de pe o platformă de lansare de pe continentul european, cu excepția Rusiei.

Compania Isar Aerospace din Germania are în plan să concureze cu giganţii SpaceX, Lockeed Martin şi Boeing, pentru a trimite sateliţi de o tonă pe orbita Pământului. Până la începerea războiului din Ucraina, Europa era dependentă de Rusia pentru lansările de sateliţi. Piaţa este în acest moment dominată de americani, iar chinezii îşi dezvoltă şi ei propriile rachete. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?
Observator » Ştiri externe » Eşec pentru europeni în cursa spaţială. Spectrum, prima rachetă lansată de pe continent, s-a prăbuşit la 30 de secunde după lansare