Antena LIVE

Curs valutar

China trebuie forţată să plătească pentru că ajută Rusia în războiul din Ucraina, transmite şeful NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat într-un amplu interviu pentru BBC că Beijingul ar trebui să suporte consecințe pentru că sprijină războiului Rusiei în Ucraina, dacă nu își schimbă politica. 

De la 18.06.2024, 11:13
WhatsApp
China trebuie forţată să plătească pentru că ajută Rusia în războiul din Ucraina, transmite şeful NATO Profimedia

Jens Stoltenberg a spus că Beijingul "încearcă să joace la ambele capete", pe de o parte ajută efortul de război al Rusiei, pe de altă parte vrea să mențină relațiile bune cu aliații europeni. "Acest lucru nu poate funcționa pe termen lung", a declarat Stoltenberg pentru BBC News în timpul vizitei sale la Washington.

Întrebat ce ar putea face membrii NATO cu privire la sprijinul acordat Rusiei de China, Stoltenberg a spus că există "discuţii în curs" despre posibile sancțiuni. "China ajută Rusia cu o mulțime de tehnologii, precum micro-electronice (n.r. cipuri), care sunt esenţiale pentru ca Rusia să construiască rachete, arme pe care le folosește împotriva Ucrainei", a spus şeful NATO. 

"La un moment dat, ar trebui să luăm în considerare un anumit cost economic dacă China nu își schimbă comportamentul", a adăugat el.  Beijingul a fost deja sancţionat pentru sprijinirea Rusiei. SUA au anunțat luna trecută restricții care vizează aproximativ 20 de firme cu sediul în China și Hong Kong.

China și-a apărat relaţia cu Moscova, spunând că "nu vinde Rusiei arme letale și tratează cu prudență exportul de produse cu dublă utilizare în conformitate cu reglementările în vigoare".

Pe acelaşi subiect

Vizita lui Stoltenberg la Washington coincide cu momentul în care Vladimir Putin a plecat în Coreea de Nord, după o vizita în China luna trecută.

Rusia a devenit din ce în ce mai izolată pe scena mondială de când șa lansat războiul pe scară largă în Ucraina în 2022. "Rusia se aliniază în acest moment din ce în ce mai mult cu lideri autoritari", a declarat Stoltenberg pentru BBC, enumerand Iranul, Beijingul și Coreea de Nord.

El a spus că Phenianul a trimis obuze de artilerie în Rusia iar Moscovea a oferit la schimb tehnologie avansată pentru programele de rachete și nucleare ale Coreei de Nord. "Așadar, Coreea de Nord ajută Rusia să conducă un război de agresiune împotriva Ucrainei". 

NATO: Calea spre pace trece prin mai multe arme pentru Ucraina

Într-un alt discurs susţinut luni la Wilson Center, un think tank din Washington, secretarul general al NATO a declaratcă China trebuie să fie făcută să plătească pentru sprijinul acordat Rusiei, încurajând totodată alianţa militară occidentală să furnizeze mai multe arme Ucrainei. "Ar putea părea un paradox, dar calea spre pace trece prin mai multe arme pentru Ucraina", a declarat şeful NATO

Stoltenberg, care va părăsi în curând postul de secretar general al NATO, efectuează o vizită la Washington pentru a pregăti summitul aniversar al Alianţei Nord-Atlantice, ce se va desfăşura în capitala federală americană în luna iulie. "La un moment dat - şi cel puţin dacă China nu-şi schimbă direcţia - aliaţii trebuie să-i impună un cost", a afirmat Stoltenberg, subliniind că Beijingul "alimentează cel mai mare conflict armat în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial".

NATO, cu SUA în frunte, critică din ce în ce mai virulent ajutorul dat efortului de război rusesc de către China şi întreprinderile sale, care furnizează componente şi echipamente ce susţin sectorul de apărare al Rusiei. El a mai subliniat faptul că NATO va prelua coordonarea sprijinului militar occidental pentru Ucraina condusă până în prezent de Washington, aşa cum au decis miniştrii apărării din cadrul Alianţei săptămâna trecută la Bruxelles.

Secretarul general al NATO a asigurat de asemenea că peste 20 de ţări s-au angajat să-şi ridice cheltuielile la 2% din PIB, aşa cum solicită de mult timp alianţa.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

nato rusia sua china razboi ucraina jens stoltenberg
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024