Ciclonul Zorba se apropie de Marea Neagră, după ce a răvășit Grecia
Trei oameni sunt daţi dispăruţi şi în insula grecească Evia, după ce maşinile în care se aflau au fost luate de puhoaiele provocate de ciclonul Zorba. Cea mai mare furtună formată vreodată în Marea Mediterană a traversat Grecia, iar acum se îndreaptă spre Turcia.
De Redactia Observator la 30.09.2018, 21:12Trei oameni sunt daţi dispăruţi şi în insula grecească Evia, după ce maşinile în care se aflau au fost luate de puhoaiele provocate de ciclonul Zorba. Cea mai mare furtună formată vreodată în Marea Mediterană a traversat Grecia, iar acum se îndreaptă spre Turcia. Meteorologii au lansat avertismente de inundaţii şi alunecări de teren. Traficul aerian şi cel naval ar putea fi, de asemenea, afectate.
Cu o forţă incredibilă, ciclonul Zorba a devastat Peloponesul şi a lăsat în urmă arbori rupţi şi străzi inundate.
În insula Evia, frecventată şi de turiştii români, trei oameni sunt daţi dispăruţi după ce viitura i-a luat pe sus cu tot cu autoturismele în care se aflau.
În apropierea portului, un cartier a fost acoperit de apă. Unele autoturisme abia se mai zăresc de sub puhoaie.
Ciclonul mediteranean căruia meteorologii i-au dat denumirea ştiinţifică medicane a adus valuri de 11 metri înălţime, iar vântul a atins 110 kilometri pe oră.
După ce a distrus zonele de coastă din sud, cea mai mare furtună din mediterană a facut ravagii si in Atena. Au fost surprinse inclusiv tornade.
Ciclonul Zorba se apropie tot mai mult de Marea Neagră. Duminică seara e așteptat să lovească în nord-vestul Turciei, unde autorităţile au dat avertizări de inundaţii şi alunecări de teren. Ar putea fi afectat şi traficul maritim şi aerian.
Meteorologii spun însă că Zorba și-a mai pierdut din forța inițială, dar rămâne periculos.